Criza identitara din Ungaria nu afecteaza însa numai majoritatea, ci si minoritatile. Frustrarile de zeci de decenii, necunoasterea istoriei duc deseori la neîntelegeri, la conflicte interetnice. Identitatea instabila sau cautarea ei în parti gresite este un infern care se traieste aici si acum.

Manifestarile extremiste, propaganda zilnica a unor partied si miscari radicale sunt un semnal clar de alarma pentru o criza identitara, care ar putea fi depasita - macar de generatiile urmatoare - cu un învatamânt de calitate.

Rolul pedagogilor, în special al profesorilor de istorie, este unul foarte important. Atât pentru elevii maghiari, cât si pentru cei de nationalitate. Cunoasterea corecta a istoriei popoarelor europene si balcanice poate asigura o stabilitate în regiunea în care traim, ne poate ajuta nu numai la autocunoastere ci si la toleranta, întelegere fata de alte popoare.

Personal, istoria nu a apartinut printre materiile mele preferate, stiam doar ca daca memorizez toate datele si evenimentele din manualul de istorie, despre grecii antici sau despre razboaie si revolutii, o sa primesc nota buna. Pentru prima data am simtit ca istoria nu este doar o lectie din manual, atunci când în 1987-88 la liceul românesc ni s-a introdus o noua materie: Istoria românilor din Ungaria. La orele fostului director, profesorul de istorie Ion Budai, am facut prima data legatura între noi, românii din Ungaria si românii din România. Atunci am înteles ca istoria noastra este comuna. Acele ore ne-au ajutat noua, tinerilor de 17-18 ani, sa ne definim locul în aceasta lume, si în acelasi timp, sa stim cum sa ne raportam la populatia majoritara.

Am mai scris si vom mai scrie despre responsabilitatea scolilor, a învatamântului în general, în pregatirea si orientarea tinerilor, pentru ca este un subiect care nu poate fi destul de mult analizat. Fara sa neglijam responsabilitatea familiilor din care vin copiii la scoala, institutiile de învatamânt sunt cele care au datoria sa ajute elevii în însusirea cât mai multor cunostinte - caci pentru aceasta se numesc scoli. Nu e suficient însa ca un copil sa fie învatat sa scrie, sa citeasca si sa numere, ci el trebuie învatat si sa-si gaseasca locul în lume. Categoric nu avea dreptate Voltaire când a declarat ca „istoria nu este mai mult decât un tablou de crime si nenorociri", pentru ca istoria este si cea care ne învata despre trecutul înaintasilor, ea ne ajuta sa ne definim locul si rostul în lume.

Pe lânga scoala, bineînteles, au un rol important si toate acele organizatii, institutii, care pot contribui la învatarea copiilor despre istoria poporului lor. Un astfel de caz a fost initiativa consulului general al României la Jula, Ioan Fodoreanu, care dupa ce anul trecut a tinut o „ora extraordinara de istorie" pentru adulti despre Unirea Principatelor Române, zilele trecute, acest moment istoric a fost evocat împreuna cu elevii mai mari si profesorii scolii generale din Micherechi. Un scriitor american zicea: „Istoria este un ghid de navigare prin vremuri periculoase. Istoria este ceea ce suntem si de ce suntem asa cum suntem." Gresim când credem ca istoria este ceva ce a trecut deja si nu mai are nici o importanta, pentru ca ea ne demonstreaza ca nu ne putem întelege prezentul si nicidecum nu putem sa ne prevedem viitorul, daca nu o cunoastem.

Eva Iova, Foaia Romaneasca nr.6, 5 februarie 2010. http://www.foaia.hu/