"Un bulgăre de humă" de Nicolae Mărgineanu în luna iunie la Cinemateca Film Klub

Email Imprimare PDF


Miercuri, 6 iunie 2012, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român de la Budapesta deschide seria de vară a Film Klub cu "Un bulgăre de humă", un film românesc de cinematecă şi totodată primul dintr-un portret ce se va extinde pe două ediţii, dedicat regizorului Nicolae Mărgineanu.

În perioada iunie-august publicul maghiar va avea ocazia să vizioneze trei filme clasice despre viaţa şi activitatea a patru importante personalităţi ale culturii române. Filmul lunii iunie prezintă romanţat o scurtă perioadă din viaţa lui Ion Creangă, Mihai Eminescu şi Veronica Micle şi a fost lansat în anul 1989, cu ocazia împlinirii unui secol de la dispariţia celor trei.

Un bulgăre de humă - 1989, r. Nicolae Mărgineanu

Povestea lui Ion Creangă, scriitorul care a reuşit să se impună în cultura română printr-un deosebit talent de povestitor. Continuând un har moştenit de la strămoşii săi, Creangă considera poveştile lui o simplă sursă de amuzament, lipsită de profunzime. Mihai Eminescu este cel care încearcă să-l convingă că deţine un talent deosebit. Poetul, însă, are alte probleme, fiind implicat într-o imposibilă poveste de dragoste cu Veronica Micle....
"Respectul pe care îl avem în mod firesc faţă de marile personalităţi Ion Creangă şi Mihai Eminescu a devenit, în momentul realizării acestui film extrem de inhibant. Acesta a constituit principalul handicap pe care l-am avut de trecut. Pentru a deveni personaje de film, Eminescu şi Creangă trebuiau să coboare de pe statui, să prindă viaţă împrumutând chipurile unor actori: să vorbească, să se mişte şi să evolueze într-un chip cât mai firesc. În loc să păstrăm un ton solemn, omagial, care ar fi imprimat filmului, cred, un aer sentenţios, am încercat să ne apropiem cu discreţie şi căldură de personalităţile readuse la viaţă. Chiar dacă primele lor apariţii în film riscă să decepţioneze printr-o firească neidentificare cu fotografiile icoană, atât de cunoscute, sperăm ca personajele să devină convingătoare pe parcursul desfăşurării povestirii cinematografice. Este un omagiu pe care îl aducem cu întârziere împlinirii a 100 de ani de la moartea lui Ion Creangă, Mihai Eminescu şi Veronica Micle" (Nicolae Mărgineanu).
Cu: Dorel Vişan,  Adrian Pintea, Marcel Iureş, Maria Ploae
Durată: 84 minute