Tanarul unionist Dan Olaru face spectacol la Olimpiada de la Londra

Email Imprimare PDF

Dan Olaru
Premieră pentru sportul olimpic din cel de-al doilea stat romanesc! Cel mai tânăr olimpic basarabean participant la Jocurile Olimpice de la Londra, Dan Olaru, doar 15 ani, a făcut spectacol în proba de tir cu arcul, reuşind în doar jumătate de oră să treacă două runde ale competiţiei, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.

Dan s-a întâlnit în prima rundă cu experimentatul american Jake Caminschi, reuşind să-l învingă după o revenire incredibilă. După ce era condus cu scorul de 4-0, 5-1 şi 5-3, sportivul roman basarabean a reuşit execuţii incredibile, egalând scorul 5-5, iar în lovitura de departajare a trimis săgeata în "9", în timp ce americanul a reuşit dor un "7" şi s-a calificat în următoarea rundă unde avea să-l întâlnească pe favoritul gazdelor, britanicul Simon Terry, în vârstă de 38 de ani.

Nu a fost o problemă pentru micul nostru erou, care a fost total relaxat, reuşind să trimită "10" după "10", în timp ce britanicul era tot mai disperat, nereuşind să găsească ţinta de "10". Scor final, 7-1 pentru Dănuţ!