OMV PETROM scoate banii de amenda de pe spinarea cetatenilor

Email Imprimare PDF


Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, (UNTRR), organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală fondată în 1990 care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, atenţionează asupra unor noi nereguli în funcţionarea pieţei petrolişilor: Oficialii Uniunii consideră că OMV PETROM scumpeşte carburanţii, din nou, pentru a-şi acoperi costurile din amenda cu care a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei (CC).

În data de 10.01.2012, Consiliul Concurenţei a anunţat în mod oficial amenadarea unor importante companii petroliere din România pentru o înţelegere neregulamentară între acestea, al cărei iniţiator a fost OMV PETROM, privind scumpirea unui sortiment de combustibil. După doar două zile OMV Petrom a majorat preţurile carburanţilor la toate sortimentele cu nouă bani pe litru. Conform UNTRR, de la începutul acestui an, în mai puţin de o lună, compania OMV PETROM a majorat preţul motorinei de trei ori, ajungându-se la o creştere totala de 26 de bani/litru motorină. Din creşterea totală de 26 bani/litru motorină, se poate justifica numai o creştere de 8 bani/litru urmare majorării accizelor începând de la 01.01.2012, conform unei analizei a transportatorilor.

Sursa: http://www.business-forum.ro/business/auto/41315-omv-petrom-scumpete-carburanii-pentru-a-acoperi-costurile-amenzii-cc.html