462 de candidati la alegerile Parlamentare din 9 decembrie au semnat pentru reunirea Basarabiei cu Romania

Email Imprimare PDF


Unirea nu are culoare politică, de această părere sunt candidaţii la alegerile parlamentare din România. Indiferent de partidul politic pe care îl reprezintă, candidaţii consideră că unirea cu Basarabia trebuie să fie prioritate naţională, transmite Romanian Global News.

462 de candidaţi au semnat, astfel, “Pactul pentru Basarabia” şi vor lua toate măsurile necesare pentru a contribui la procesul unificării României cu Basarabia.

Apariţii publice în care să susţină reunirea celor două state româneşti şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului, garantarea securităţii Republicii Moldova de către statul român si partenerii săi internaţionali, în cazul unei agresiuni externe, finalizarea procedurilor de adoptare a zilei de 31 august (Ziua Limbii Române) ca sărbătoare legală şi compatibilizarea legislativă dintre România şi Republica Moldova sunt câteva dintre solicitările societăţii civile, pe care  cei 462 de candidaţi şi-au propus să le îndeplinească.

“Pactul pentru Basarabia” reprezintă un angajament şi un set de măsuri concrete, la nivel de asumare publică, legislativ, economic, educaţional şi instituţional, care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti, se arata intr-un comunicat de presa al Platformei Civice “Actiunea 2012”, initiatorul Pactului.

Lista candiatilor:
http://www.rgnpress.ro/rgn_12/images/stories/2012/12/lista_462_candidati.pdf