Inițiativă pentru sprijinul artiștilor și personalităților basarabene în nevoi

Email Imprimare PDF


În perioada 29 aprilie- 3 mai 2013, restaurantul-muzeu „Vatra Neamului” iniţiază o campanie de binefacere alături de mai multe companii ca: Monistar - (prune şi miez de nucă), Codru-ST (mere), Vinaria Purcari (vin), Franzeluţa (cozonaci), Combinatul de carne şi mezeluri Pegas (salam), avicola SRL ADALVA (ouă) întru susţinerea mai multor personalitaţi în etate, persoane care sunt bolnave şi nu se pot deplasa, care au nevoie de sprijin moral si material.

„În această perioada Vă invităm să fiţi parte componentă alături de restaurantul Vatra Neamului, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ziarul Timpul, Uniunea Teatrală din Moldova întru oferirea unor ajutoare la domiciliu mai multor personalitaţi autentice, academicieni, actori, artişti ai poporului şi mulţi alţii.
Pe 8 mai 2013, ora 11:00 vă invităm la o masă festivă de caritate oferită de către restaurantul – muzeu „Vatra Neamului”în cinstea şi de sănătatea a 80 de persoane nevoiaşe în incinta restaurantului-muzeu „Vatra Neamului” situat pe strada Puşkin, 20/b.
Evenimentul face parte din Dineurile „Unitate prin Bunătate” oferite – o dată pe lună – de restaurantul si Uniunea Cultural – Artistică „Vatra Neamului”.
Aceste manifestări au menirea de a ne face mai sensibili de a ne unifica şi dacă suntem în perioada Sărbătorilor de Paşti vrem să luminăm sufletele şi casele acestor oameni, iar spritul Sacru al Învierii Domnului Isus Hristos ne îndeamnă să fim mai buni, să facem fapte nobile şi să le fim alături tuturor celor care au nevoie de spijinul şi afecţiunea noastră. Să fim împreună la aceste evenimente sufleteşi şi de bună credinţă” se arata in comunicatul de presa al organizatorilor.