1 decembrie: ÎnCercUnirea Guvernului de la Chișinău

Email Imprimare PDF


Un lanț uman sub forma unei uriașe hore va fi creat în jurul Guvernului de la Chișinău cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire. Evenimentul se va desfășura sub genericul ,,ÎnCercUnirea Guvernului" duminică, 1 decembrie, cu pornire din Scuarul liceului „Gheorghe Asachi", de la ora 14:00.

Prin acest gest va fi descrisă simbolic modalitatea prin care Basarabia va reveni la Patria-Mamă: prin unirea tuturor, în același efort, mână de mână. Clădirea Executivului îi reprezintă pe toți românii dintre Prut și Nistru, iar cercul viu - Țara.

Pe lângă manifestația centrală a zilei, organizațiile unioniste din Republica Moldova au decis să realizeze un program comun care va include depunere de flori, activități sportive, concert, focuri de artificii și care va fi anunțat în zilele care urmează.

Pe această cale, Platforma Civică "Acțiunea 2012" îi invită pe toți românii din Basarabia să fie prezenți, alături de frații lor, la „ÎnCercUnirea" Guvernului, pentru a sărbători Ziua Națională.