La mulți ani români bucovineni! La mulți ani România! 95 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara Mamă. 95 de ani de neuitare!

Email Imprimare PDF

Pe 28 noiembrie este ziua Unirii Bucovinei cu Romania ! Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu Țara-Mamă. Acum 95 de ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei - la 27 Martie - şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918, transmite Romanian Global News.

 

La 27 Octombrie 1918, s-a reunit la Cernăuţi Adunarea Constituantă, sub preşedintia lui Dionisie Bejan, care a hotărât "unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat national independent".


Adunarea a ales un Consiliu Naţional, compus din 50 de membri, care, la rându-i, instituie un guvern alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor. Noul guvern cere ajutorul armatei române şi astfel, la 9 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a, condusă de generalul Iacob Zadic, intră în Bucovina, iar două zile mai târziu trupele române sunt în Cernăuţi, rezervându-li-se o primire entuziastă. De acolo, ele ajung până la vechea graniţă a Bucovinei de la Ceremuş, Colacin şi Nistru. La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Naţional şi Regele Ferdinand privind eliberarea Bucovinei. A doua zi, Consiliul votează "Legea fundamentală din 12 Noiembrie 1918 asupra puterilor Ţării Bucovina", prin care îşi asumă întreaga putere în Bucovina. Consiliul Naţional, completat cu 12 fruntaşi dintre refugiaţii bucovineni, hotărăşte convocarea, la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru "stabilirea raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul Român". La Congres au fost invitaţi şi reprezentanţii germanilor, polonezilor, ucranienilor şi evreilor, dar n-au dat curs invitaţiei decât germanii şi polonezii.


La 28 Noiembrie 1918, în sala de marmură a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi, 74 membri ai Consiliului Naţional au început lucrările Congresului, alături de 7 delegaţi germani, 6 polonezi şi 13 din comunele ucrainene. Erau de faţă şi reprezentanţii Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. Cu o seară înainte, tricolorul romănesc fusese arborat şi pe clădirea Universităţii locale. Preşedintele Consiliului Naţional, Dionisie Bejan, a rostit cuvântul de salut, din care cităm: "Întruniţi astăzi în acest măreţ locaş, care este şi trebuie să rămână simbolul unirii în credinţă în Dumnezeu şi în neamul nostru, salut cu neţărmurită dragoste pe reprezentanţii vitezei armate române, care la ordinul M.S.Regelui Ferdinand I ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă. Salut cu aceeaşi dragoste pe reprezentanţii fraţilor noştri din Basarabia, Transilvania şi Ungaria. Vă salut pe voi, fruntaşii neamului românesc din Bucovina, care aţi venit cu inima însufleţită din tuspatru unghiuri ale ţării, ca să aşezaţi piatra fundamentală care să clădească trainic şi neclintit România Mare. Implor harul ceresc şi binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veţi lua".

Congresul a ales o delegaţie de 15 persoane care, a doua zi, 29 Noiembrie, a prezentat, la Iaşi, Regelui Ferdinand Actul Unirii. Duminică 1 Decembrie 1918, Suveranii români au dat o masă de gală la Palatul Regal din Bucureşti, în timpul căreia a sosit şi telegrama de la Alba Iulia vestind unirea Transilvaniei cu România. Entuziasmul acestor zile sfinte din istoria României a întrcut orice aşteptare.

Apoi, actul Unirii Bucovinei cu Ţara a fost adus la cunoştinţa guvernelor din Iaşi, Paris, Londra, Roma şi Washington.

Textul Moțiunii prin care Bucovina se unește cu Țara Mamă

Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi, considerând că, de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

considerând că în cuprinsul hotarelor aceste ţări se găseşte vechiul Scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceava, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

considerând că fii ai acestei ţări umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcătorilor din afară şi a cotropirii păgâne;

considerând că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei Habsburgilor;

considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să învrăjbească celelalte neamuri cu care el voieşte să trăiască ca frate;

considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, izgonirea lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică;

considerând că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de câştig ale acestei ţări şi despoiată în mare parte de vechea sa moştenire;

considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţă că marele vis al neamului se va înfăptui când se vor uni toate ţările române dintre şi Tisa într-un stat naţional unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi, s-au întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru neamurile, şi când în urma loviturilor zdrobitoare Monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm:

Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României.