Reuşită la Bruxelles: Serbia trebuie să respecte drepturile minorității române și să aplice protocolul bilateral cu România în ceea ce privește românii/vlahii din Timoc

Email Imprimare PDF


Preocupările României privind drepturile românilor din Timoc s-au materializat, joi, în propunerea de rezoluţie la Raportul pe 2013 privind progresele realizate de Serbia. Reuşita a fost salutată de Predrag Balasevic, liderul Partidului Neamului Românesc, cea mai importantă organizație românească din Serbia şi de Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, scrie http://europeanul.org, preluat de Romanian Global News.

Protectia minorității române din Valea Timocului este o preocupare a europarlamentarilor români

Prevederile amendamentului 108, depus de europarlamentarii români Elena Băsescu și Cristian Preda, care obliga Serbia sa implementeze protocolul privind minoritatea română, semnat în 2012, au fost incluse în propunerile Comisiei pentru afaceri externe ( AFET ). Acestea vor fi votate în plenul Parlamentului European.

Comisia a acceptat şi votat o formulare care subliniază necesitatea pentru Serbia de a aplica efectiv legislația națională, ca și acordurile bilaterale și multilaterale privind minoritățile etnice și naționale. Este o formulă de compromis, negociată de grupurile politice, care vine însă în sprijinul minorităţii române din Timoc, susțin europarlamentarii români,.

"Chiar dacă mi-aș fi dorit personal o referință clară la acordul cu România, așa cum era prevăzut în amendamentul nostru inițial, raportorul a preferat o formulare generală. Este totuși un semnal foarte clar pe care Comisia de afaceri externe îl adreseaza Serbiei că este nevoie să-și respecte obligațiile asumate în materie de protecție a minorităților, inclusiv a minorității române din această țară", a declarat deputatul Cristian Preda.

Eugen Popescu, președinte al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și director al Centrului Român de Studii și Strategii, a salutat inițiativa celor doi europarlamentari români. "Este lăudabil acest demers care încearcă să facă Serbia să înțeleagă că respectarea drepturilor minorității românești din Timoc este fundamentală pentru integrarea în Uniunea Europeană. Ar fi fost foarte bine dacă amendamentul ar fi fost aprobat în forma sa inițială, propusă de europarlamentarii români, dar este bine chiar și în această formă care nu face referire strictă la acordul bilateral dintre Serbia și România. Este un semnal pentru Serbia că nu va putea să treacă peste principiile politice ale Uniunii Europene. Este un semnal pozitiv care, cu siguranță, va fi apreciat și de românii/vlahii din Timoc, pentru că știm bine în ce situație dramatică sunt la ora actuală", a declarat pentru Europeanul.org Eugen Popescu.

Predrag Balasevic, liderul celei mai importante organizații românești din Serbia, Partidul Neamului Românesc, susține că Belgradul trebuie să respecte, în cele din urmă, valorile europene, dacă vrea să adere la UE.

"Este o dovadă că instituțiile Uniunii Europene acordă o importanță deosebită situației minorităților din Serbia și urmăresc cu atenție evoluția evenimentelor. Este bine pentru comunitatea noastră (n.r. votarea amendamentelor referitoare la minorități), pentru că fără acest sprijin european nu ne aștepăm la un progres semnificativ în a determina Serbia să ne respecte drepturile elementare, garantate chiar de Constituția sârbă", a declarat Balasevic.

România a inițiat o serie de demersuri, pentru a obliga Serbia să respecte drepturile minorităților, cu precădere ale comunității românești din Valea Timocului.

În decembrie 2011, Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României a dat aviz negativ Acordului de asociere şi stabilizare a Serbiei la Uniunea Europeană.

În martie 2012, România a condiţionat validarea statutului Serbiei de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană de semnarea unui angajament ferm al acestui stat de a respecta drepturile fundamentale ale minorităţii vlahe/române.

Situația minorităților din Serbia este monitorizată cu atenție și de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).