Agresiunea rusească în Republica Moldova. Deşteptați-vă, români!

Email Imprimare PDF

Agresiunea rusească în Republica Moldova. Deşteptați-vă, români!
Incidentul de la Varnița a redeschis o rană care, de fapt, nu s-a cicatrizat niciodată în cei peste 20 de ani de “independență” a Republicii Moldova. Suntem în continuare expuși unei situații în care rușii, prin marionetele separatiste din stânga Nistrului, prin reprezentanții săi diplomatici, prin organizații nonguvernamentale și partiduțe finanțate la greu de către acoliții Kremlinului, prin administrațiile locale de la Bălți și din Găgăuzia, își bat joc de grupul etnic majoritar al acestui stat. Încontinuu. Uneori chiar cu consecințe tragice, scrie pe www.inconstantin.ro, preluat de Romanian Global News.

 

Orice încercare de ieșire de sub tăvălugul rusesc este urmată de reacții violente. Incidentele din 2012 de la Cahul și Bălți sunt cele mai grăitoare exemple în acest sens.

Iar peste fix 10 zile, pe 9 mai, de “Ziua Victoriei”, nu oriunde, ci din inima acestui stat, de lângă piatra comemorativă pentru victimele ocupației sovietice şi ale regimului totalitar comunist din Piața Marii Adunări Naționale, vom fi batjocoriți fără salve de tunuri, fără rafale de Kalașnikovuri, fără explozii și atacuri aeriene. Ni se va spune direct și indirect că suntem niște oameni fără demnitate, în ritm de cântece rusești, panglici ale Sfântului Gheorghe și multă istorie falsificată.

Culmea, în calitate de preludiu, pe banii noștri, ai cetățenilor acestui stat, același lucru o vor face autoritățile Republicii Moldova. Ce să mai, e clar, timp și demnitate pentru reacții atunci când unii își bat joc de oamenii simpli nu găsesc, dar când vine vorba de închinat stelei călăuzitoare kremliniene, da, sigur, și timp, și bani, și vorbe înălțătoare găsesc. Nu că ar fi mai breji cei de pe celălalt mal de Prut. Nici în România nu avem încă un punct de sprijin pentru a încerca măcar la nivel de declarații să mai sfărâmăm din jugul acesta cumplit al rusificării și zombificării pan-putiniste.

E clar că nu avem cum să așteptăm ajutor de la cei de sus. Ei au alte interese, alte dorințe, au zerourile din portmoneu ca indicator al mulțumirii de sine și al motivației în același timp. Cred însă că e cazul să ne mobilizăm noi, ceilalți. Cei mai puțin importanți în ochii lor, dar suficient de importanți în ochii generațiilor care vin. Cred că încă se mai poate. Cred că încă mai avem suficiente energii dincolo de cancelarii, fotolii sus-puse și cărți de vizită cu însemne statale pe ele. Mai ales că am demonstrat că se poate, că nimic nu ne poate sta în cale atunci când suntem suficient de mulți, suficient de puternici, suficient de uniți.

Deșteptați-vă, români!

Dim lights Embed Embed this video on your site