Reportaje de excepţie la TVR: Exclusiv în România

Email Imprimare PDF

Exclusiv în România este o emisiune-reportaj de călătorii şi obiective turistice, dar „dacă vă doriţi o emisiune obişnuită de turism, atunci mai bine părăsiţi-ne acum. Dacă, însă, vă doriţi altceva, cum ar fi, de exemplu, o emisiune despre destinaţii unice, mondiale şi europene, ale României, ceva cu totul neobişnuit, cu poveşti extraordinare şi cu tot felul de sugestii şi alte informaţii care v-ar putea fi de folos, înseamnă că aţi ajuns unde trebuie", îşi asigură Cristian Tabără viitorii telespectatori.

 

În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tabără călătoreşte, descoperă şi prezintă istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

Primul episod a fost realizat în Ţara Haţegului. Bisericile de piatră din Țara Hațegului între care - la Densuş - se află și cea mai veche biserică de piatră din Europa; Cetatea Colț - care l-a inspirat pe Jules Verne dar și dovezi ale celei mai vechi scrieri din lume în Inscripția de la Tărtăria.

Redactor Mihaela Căciuleanu

Realizator Marin Gabudean.

Urmăriti primul episod aici: http://www.tvrplus.ro/editie-exclusiv-in-romania-114539