Ambasador Maria Ligor: «Fiecare dintre noi reprezentăm România»

Email Imprimare PDF

Orice început aduce cu sine speranţe şi întrebări. Aşa am pornit la drum ca să creionez portretul noului trimis oficial al României în capitala Canadei, Excelenţa Sa, doamna ambasador Maria Ligor. Pe foarte mulţi îi poate surprinde tinereţea dumneaei, care este însă dublată de experienţa în «linia întâi» diplomatică (a fost ambasadoarea României la Madrid, între tumultoşii ani 2006-2011) şi posesoare de câteva distincţii importante, precum: Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de Cavaler 2004, Ordinul pentru Meritul Diplomatic, în grad de Ofiţer, 2007, Ordinul Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena al Patriarhiei Române, 2010, Crucea Casei Regale a României, 2010 şi, nu demult, Marea Cruce a Ordinului Isabela la Catolica, conferită de Regele Spaniei (2012).

Stimata doamna amabasador, pe langa urarile de bun-venit in Canada, am dori sa stim care sunt primele impresii pe care vi le-a facut Tara Arțarului? Ma refer atat la intalnirile cu reprezentantii oficiali, cat si la cele cu membrii ai comunitatilor romanesti.

Prezentarea scrisorilor de acreditare a decurs foarte rapid, am fost primita cu multa curtoazie de catre Excelenta Sa Guvernatorul General al Canadei, domnul David Johnston. Am avut intalniri cu Ministrul de Externe, John Baird, cu presedintele Senatului, Noel Kinsella si cu alti oficiali.

Primele luni au fost de descoperire a lumii de aici. Am participat, in 24 iunie, la sarbatoarea iei romanesti, ocazie cu care m-am intalnit cu diversi romani, in zona Parlamentului. La Montreal, am fost la deschiderea anului scolar la Junimea Romana, unde sunt inscrisi in jur de 130 de copii. Impresionant!

Am dori sa avem si in Canada catedre de Limba si Civilizatie Romaneasca, mai ales ca sunt universitati care se preocupa de Relatiile Europene, de Europa de Est, dar care nu «sufla» aproape nicio vorba despre Romania. Ce poate face ambasada ca sa ajute la crearea unor astfel de catedre?

Stiu ca exista Lectoratul de Limba Romana de la York University, prin Institutul Limbii Romane. Sustinerea unui lectorat de limba romana este un lucru care depinde si de institutiile de invatamant superior din Canada si Romania si de Ministerul Educatiei si Cercetarii si de acordurile specifice intre cele doua parti. Ambasada poate fi un facilitator intre cele doua parti, adica «sa-si puna la bataie» reputatia pentru ca sa promoveze ideile care ajuta la realizarea acestui deziderat. Consider ca si aici si acasa sunt multi oameni interesati sa «puna pe roate» astfel de proiecte. In Spania, datorita bunei colaborari intre cele doua tari si intre comunitatile de romani din peninsula Iberica, de acasa si societatea spaniola, am reusit sa obtinem predarea a doua ore de limba si civilizatie romaneasca, la scoala publica, cu profesori calificati si sustinuti financiar din Romania, parte dintre ei fiind déjà imigrati in Spania.

Care sunt prioritatile agendei dvs. pentru urmatoarele luni?

Participarea la Gala Inginerilor Romani de la Toronto si apoi la Gala Personalitatilor Romanesti de la Montreal. Privesc toate actiunile organizatiilor romanesti cu mult respect, pentru ca fiecare dintre noi reprezentam Romania.

In planul relatiilor bilaterale, urmaresc cu mult interes si astept implementarea Acordul Comercial Liber intre Canada si Uniunea Europeana, incheiat astazi (17 octombrie 2013, n.r.), pentru ca aceasta intelegere va deschide multe usi favorabile schimbului de marfuri, diferitelor companii si, implicit, unei circulatii mult mai usoare a persoanelor.

Consider ca legaturile dintre Romania si Canada ar trebui sa fie intarite in domeniul transporturilor si al comunicatiilor.

Pentru romanii din Canada, dar si de acasa, a ramas doar un vis, deocamdata, eliminarea vizelor catre Canada. Cand preconizati solutionarea acestei probleme?

Decizia vis-a-vis de acest subiect va depinde de guvernul canadian, dar pozitia in care ne aflam acum, datorita acestui acord, ne da mari sperante. Azi suntem mai optimisti decat ieri.

Imi place cand optimismul vine din partea unei romance. Din pacate, exista mult negativism printre romani.

Nu e bine sa ne vedem mai prejos decat altii, pentru ca nu avem motive, iar hiperbolizarea raului nu ne aduce niciun beneficiu. Suntem un popor creativ, care traversam acum o perioada post-traumatica. Asa am citit intr-un studiu socio-psihologic. Conform autorului respectiv, avem toate simptomele tipice unei situatii care apare dupa o trauma importanta, dar eu sper ca ne vom reveni in curand.

In Spania ati avut de «infruntat» situatii dificile, spinoase, legate de integrarea romanilor si acceptarea lor in Peninsula Iberica? Dati-ne, va rog, un exemplu sau doua prin care diversele perceptii gresite vis-a-vis de romani sau diversele stari tensionate au fost depasite si transformate in povesti de succes.

Nu pot sa spun ca ne-am confruntat cu o societate xenofoba sau rasista. Atat partidele de stanga, cat si cele de dreapta au avut o pozitie corecta fata de noii veniti si asta a contat foarte mult. Presa a fost, in mare parte, onesta, iar Ambasada a reactionat prompt atunci cand au fost cazuri izolate de xenofobie sau chair rasism (vis-a-vis de comunitatea roma).

A fost un caz, in Insulele Baleare, cand proprietarul unui magazin de telefoane mobile incercase, printr-un anunt, sa le interzica romanilor intrarea in magazin, dar acest gest a fost foarte rapid sanctionat si de catre noi si de catre autoritatile locale, regionale si federale, dar mai mult, de catre societatea spaniola. De fapt, spaniolii obisnuiti ne-au fost mereu alaturi. Inclusiv compania de telefonie a luat masuri, iar respectivul si-a pierdut franciza. Aceasta a fost exclusiv decizia respectivei companii.

As mai adauga si faptul ca aceasta criza economica mondiala s-a resimtit mult mai puternic in Spania decat in alte parti si, pe unii i-a facut sa se uite cam urat la imigranti (doar muncesc pe bani mai putini si fara tot felul de beneficii), dar per ansamblu, societatea spaniola, atat prin oficialii sai, cat si prin membrii ei obisnuiti, nu este o societate caracterizata de xenofobie sau rasism.

In ceea ce priveste promovarea imaginii noastre si povestile de succes, as aminti de campania de presa, «Hola, soy rumano!», finantata de catre Guvernul Romaniei, in care au fost prezentate spot-uri la televiziunea nationala cu diferite povesti de succes si prin care se arata faptul ca romanii sunt la fel ca si spaniolii si ca sunt bine integrati in societatea cea noua.

Dar sa stiti ca romanii sunt o prezenta «invizibila» in Spania (desi la un moment dat erau in jur de un million de compatrioti), in sensul ca s-au integrat foarte bine si foarte usor, multi spanioli nefacand nicio distinctie intre ei si romani. Minoritatile vizibile sunt cele din alte zone ale globului (Maghreb, America Latina etc.).

Daca ar fi sa alegeti cel mai bun sau reprezentativ aspect pentru romanii din Spania, la ce v-ati opri? Ce v-a impresionat cel mai mult la spanioli?

Romanii se adapteaza foarte usor si asa cum am spus, ei s-au integrat repede in noua lor casa, fiind apreciati pentru munca lor si contributia pe care o aduc acolo, pe taram iberic. Spaniolii sunt foarte asemanatori cu noi prin limba, prin traditii, prin stilul de viata, interesul pentru familie ... Avem cam aceleasi valori.

Stilul deschis si totusi masurat pe care il aveti este rezultatul studiilor politehnice?

Am facut liceul de Informatica in Bucuresti si, mai apoi, Facultatea de Transporturi Feroviare, dar diplomatia este cea care te slefuieste, iti netezeste colturile-daca le ai - pentru ca iti cere sa ai acea buna-masura a cuvintelor.

Care a fost resortul care v-a facut ca la inceputul anilor '90 s-o porniti pe un alt drum profesional?

La inceput am vrut sa studiez Dreptul, dar inainte de '89 era foarte difcil, pentru ca admiterea depindea si de dosarul pe care-l aveai. Asa ca, dupa Revolutie, cand multa lume isi punea intrebarea ce va face mai departe, m-am gandit sa merg la Jurnalistica. In drum spre facultatea de profil, am vazut un anunt cu studii post-universitare la Relatii Internationale. Asa a inceput totul.

A urmat Belgia-Colegiul Europa - apoi Institutul European la Geneva si admiterea in Ministerul de Externe. Intr-un an am devenit interna si la Parlamentul European, pe langa statutul de diplomat.

Pentru multi, viata diplomatica este o lume a balurilor, a cocktail-urilor si a intalnirilor pline de eleganta si fast. Cat este de greu pentru o femeie sa balanseze aceasta lume speciala cu viata de familie?

Nu neg ca acestea sunt ocazii placute, dar de fapt reprezinta continuarea activitatii in alt format. Practic, reprezentam tara, iar aceste intruniri sunt importante. Dar dupa ce termin programul la ambasada, acasa incepe schimbul doi. Incercam sa folosim fiecare moment prielnic ca sa fim impreuna si sa comunicam deschis despre tot ce ne trece prin suflet. Insa diplomatia este un stil de viata. Nu incetam sa fim diplomati nici acasa, nici in timpul liber. Fata mea este destul de inteleapta ca sa inteleaga diferitele schimbari prin care trecem ca familie si faptul ca acestea sunt necesare. A avut 6 ani cand am ajuns in Spania. Acum este eleva in clasa a noua la liceul Lisgar si asteapta cu nerabdare...iarna canadiana. Iar sotul meu este jumatatea pe care ma sprijin.

Orice om isi are propriul coltisor interior in care intra cuvintele cele mai potrivite, cantecele sau emisiunile favorite. Care este cartea care va insoteste acum?

Tocmai am terminat o carte foarte amuzanta a suedezului Johan Jonasson. Si, astept cu nerabdare s-o «cunosc» pe Alice Munro (castigatoarea canadiana a Premiului Nobel pentru Literatura din acest an, n.r.).

Si, dintre autorii romani?

Ultima carte a fost cea a lui Dan Lungu, «Sunt o baba comunista».

Ce muzica gustati?

Aseara am fost la un concert de muzica clasica. Dar imi plac si Johny Cash si Nina Simon, artistii cubanezi si cei din Spania, mai ales cei de flamenco. Am si invatat putin sa dansez seviliana, care un dans popular spaniol.

Pentru ca suntem in preajma Zilei Recunostintei, cui ati alege sa-i spuneti multumesc pentru tot ce ati reusit sa claditi pana acum?

Voi spune, ca la Oscar, un mare Multumesc, tuturor celor care au avut incredere in mine si mi-au dat o sansa. De la parinti, la sotul meu si la colegii cu care am lucrat. Adevarul este ca partenerii de viata, care sunt si ei profesionisti foarte buni, de multe ori isi sacrifica propriile lor cariere ca sa sustina pe cel/cea care este diplomat si ca sa mentina familia unita. Sa stiti ca diplomatia ori te aduce mai aproape, ori te desparte. Modelul traditional, in care barbatul – diplomat este insotit de nevasta, incepe sa fie din ce in ce mai palid si sa apara modele noi, in care partenerii cauta solutii care sa imbine viata de familie si chemarea profesionala, tinand cont insa de rigorile diplomatiei.

Iar in ce priveste echipa cu care lucrezi, indiferent ca esti parte din corpul ei sau la conducerea ei, intodeauna e foarte important cu cine ai de-a face. Cu colegi foarte buni, poti sa ajungi sa faci adevarate «minuni» si sa te bucuri de lucrul bine-facut. Este ceea ce am trait si-mi doresc in continuare.

Interviu realizat de Cristina Balaj Mihai, corespondent al Romanian Global News în Canada