Ziua Independenței față de fosta URSS celebrată de basarabeni la Paris

Email Imprimare PDF


Cetățenii moldoveni stabiliți în Franța au celebrat la Paris 22 de ani de la Ziua Independenței Republicii Moldova. Manifestarea a avut loc pe renumita piață Trocadero, în fața Turnului Eiffel și a fost organizată de către Clubul Liberal Paris, transmite Romanian Global News.

 

În același timp manifestanții au amintit că partea de est a Republicii Moldova (Transnistria) se află și astăzi sub ocupație străină. Au fost distribuiți fluturași și s-a afișat pancarta „Non à l'agression russe en Moldavie". Participanții la miting au amintit Rusiei că relațiile între Federația Rusă și Republica Moldova trebuie să fie prietenești și nu bazate pe forță.

Alexandru Levițchi, vice-președintele Clubului Liberal Paris a amintit „Adevărata independență este cea din gîndurile și inimile noastre, doar prin schimbarea mentalității, trecînd de la o mentalitate de homo sovieticus la una de om liber vom reuși schimbarea pînă la capăt, devenind cu adevărat independenți."

Participanții au susținut începutul construcției gazoductului Iași-Ungheni, ca un factor de stabilizare a economiei și securității republicii. Vasile Calmațui, președintele Clubului Liberal Paris a explicat schema prin care a fost creată așa-numita datorie de 4 miliarde de dolari a Republicii Moldova către Federația Rusă „Gazul este livrat către Republica Moldova la prețul contractual de 400 dolari pentru o mie metri cubi. Marile uzine industriale din Transnistria consumă acest gaz și plătesc regimului secesionist 150 dolari, care nu plătește nimic nici Moscovei nici Chișinăului. Cu acești 150 dolari Tiraspolul își permite să întrețină și întărească forțele armate, să plătească pensionarii și să mențină prețuri mici la gaz, încălzire, energie electrică. Iar așa-numită datorie a Republicii Moldova crește cu 400 dolari. Guvernanții de la Chișinău nu numai că nu fac nimic pentru a opri această schemă dar ei întăresc financiar regimul din Tiraspol cumpărînd de acolo energie electrică."

La manifestare s-a protestat contra recentei decizii a operatorului telefonic SFR de a scoate Republica Moldova din lista destinațiilor la care se poate telefona pe numerele fixe în cadrul abonamentului. Juristul Petru Mircea a explicat pașii care au fost fãcuţi pentru a apãra drepturile de consumator a basarabenilor şi despre şansele de izbândã în judecãţile franceze.

S-a mai menţionat cã una din cauzele problemei sînt preţurile ridicate a Moldtelecomului, care cîştigã bani grei din faptul cã mulţi basarabeni sînt plecaţi peste hotare şi sunã acasã.

Acţiunea a fost continuatã de o parte festivã, în care persoanele prezente s-au bucurat de independenţa republicii faţã de fosta URSS. Artiştii au interpretat melodii patriotice şi populare, fiind încinsã şi o horã tradiţionalã.

În final manifestanţii au fost invitaţi sã participe la deplasarea la meciul de fotbal Anglia-Moldova care va avea loc la 6 septembrie pe stadionul Wembley din Londra.