Sărbătoarea dragostei la români - Dragobetele, revigorată de românii din străinătate

Email Imprimare PDF


Traditiile spirituale romanesti, precum Dragobetele, sunt reluate si duse mai departe de romanii din strainatate, dintr-o dorinta fireasca de legatura cu radacinile, de pastrare a identitatii in relatia cu alte popoare, considera etnologii.

„Ei sunt cu totii legati foarte puternic de traditii, in primul rand de obiceiuri, de muzica populara si nu numai de alimentatie, vedeti, mici sau carnati romanesti", a declarat etnograful si folcloristul Ion Ghinoiu, mentionand ca „si traditiile astea spirituale ne leaga foarte mult de glia natala".

Si etnologul Doina Isfanoni considera ca „aceia care au plecat la munca pe diverse meridiane s-au lovit, in tarile unde au fost - temporar sau permanent - de faptul ca mai sunt, din cand in cand, intrebati: „La voi acasa ce faceati la timpul x, sau la vremea y? Dar copiii vostri ce faceau?". Sub acest aspect se ajunge, spune etnologul, la o anumita reluare a unor traditii, intelese de la „Cum ma imbrac?" sau „Ce mananc?" pana la Colindat, Calusari si, de ce nu, si Dragobete".

„Este o dorinta de identitate fireasca a omului, care, pus in situatia de avea sansa sa se confrunte si cu alte tipuri de realitati culturale, simte nevoia sa aduca si el ceva de la el de acasa care sa-l personalizeze", a spus Isfanoni.

Doina Isfanoni spune ca satul romanesc nu mai are tineretul, din diverse motive, incepand cu modernizarea satului si pana la industrializarea fortata a taranimii, sau la eradicarea superstitiilor la sat, toate aceste actiuni comuniste creand un precedent, ce a dus cumva la uitarea mai ales a sarbatorilor de ordin calendaristic".

In opinia acesteia, dincolo de acest lucru, in Romania, incepand cu anul 2000, se constata o atitudine de selectare a informatiei straniere, dar si un alt lucru, pe care etnologul il considera pozitiv, acela ca, privind in propria gradina, sa vezi ce faceau si cei dinaintea ta, la diferite perioade de timp, la diverse evenimente importante din viata noastra.

"Intelectualii au un rol foarte important in acest fenomen", atrage atentia Doina Isfanoni.

Reluarea si resemantizarea traditiei in constiinta publica si in sufletul oamenilor trebuie facute cu respectarea autenticitatii traditiei, acest deziderat tinand de politici pe care trebuie sa si le asume institutiile culturale ale statului, ca si de strategii internationale ale UNESCO si de pastrarea identitatii culturale in Uniunea Europeana, sustine Doina Isfanoni.

In ceea ce priveste contributia scolii la revigorarea traditiilor, ea se declara sceptica.

„Ora de cultura traditionala, la noi, se considera mai rau decat in timpul lui Ceausescu: Ce ne trebuie noua asta?. Noi am zis s-o introducem la clase le I-VIII, pentru ca asta iti da baza pentru a te raporta din punct de vedere cultural, identitar la o radacina corecta si sa nu iei ce iti ofera tot felul de samsari comerciali facatori de vorbe", spune etnologul.

Revenind la Dragobete, Ion Ghinoiu afirma ca „Dragobetele se opune traditiei occidentale, in speta celei de Valentine"s Day", in prezent obiceiul pastrandu-se sub forma de zicale, doar prin Oltenia, in satele din Valcea.

„Vedeti, toate sarbatorile primaveri, iata, inceputul anului, al anului agrar, sunt legate de reprezentari mitice tinere. Dragobetele, un zeu al dragostei pe plaiurile romanesti, mai tarziu, pe 23 aprilie, Sfantul Gheorghe e un tanar, un cavaler, razboinic. Dupa aceea, in mijlocul anului, Sant Ilie este matur, pentru ca, apoi, incet-incet sfintii sunt vazuti in calendarul popular din ce in ce mai maturi, pentru a deveni, pana la sfarsitul anului batran, precum in cazul lui Mos Craciun", a spus etnograful.

Si Ion Ghinoiu este de parere ca revigorarea traditiei poate fi realizata si prin scoala, ceea ce, in opinia acestuia, nu presupune neaparat introducerea acesteia obiect de studiu in cadrul curriculei scolare.

„Ziua dragostei la noi, Dragobetele, era pusa in relatie cu alte asemenea sarbatori de pe alte paralele ale Pamantului. Profesorii, pornind de la Dragobetele nostru, il pot plasa in contextul altor reprezentari mitice de pe Planeta. Nu numai despre Irodul grecesc sau alte reprezentari mitice ale dragostei din Pantheonul greco-roman. Necesita putin efort, dar efectele sunt mari", a spus Ion Ghinoiu.

Pe de alta parte, folcloristul sustine ca Dragobetele, sarbatoarea dragostei la romani, este revigorata, in ultimii ani, si datorita mass-media.

Romanii sarbatoresc, astazi, Dragobetele, care in traditia de la noi marca inceputul primaverii.

Dragobetele se mai numeste, in functie de regiune, „Cap de primavara", „Santion de primavara", „Ioan Dragobete", „Dragostitele", „Navalnicul", „Logodna sau insotitul paserilor", sarbatoarea fiind specifica zonei de sud a tarii (Oltenia, Muntenia si partial Dobrogea).

Obiceiul are o traditie milenara si marcheaza inceputul primaverii, renasterea naturii, a dragostei, a apropierii.

Data de 24 februarie nu era intamplator aleasa, marcand inceputul anului agricol.

Este momentul in care intreaga natura renaste, pasarile isi cauta cuiburi si, dupa unele credinte populare, ursul iese din barlog. Odata cu natura, reinvia si iubirea, iar Dragobetele marca ziua in care intreaga suflare sarbatorea innoirea firii si se pregatea pentru venirea primaverii.

Divinitate mitologica asemanatoare lui Eros (zeul iubirii, in mitologia greaca) si Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut si sub numele de Dragomir, este considerat, in credinta populara romaneasca, fiul Babei Dochia. Navalnic si nestatornic, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica si este inchipuit ca fiind un flacau voinic, chipes si iubaret, care salasluieste mai mult prin paduri.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu petitor si ca un nas ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor romanii au transformat Dragobetele, acesta ajungand sa fie considerat „zanul dragostei", zeitate ce ii ocroteste si le poarta noroc indragostitilor. El a devenit protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, precum cea a pasarilor ce „se logodesc" in aceasta zi.

Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui organizandu-se petreceri, prilejuind, astfel, infiriparea unor noi iubiri, logodne si chiar casnicii.

Odinioara, de Dragobete, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si peste tot se putea auzi zicala: „Dragobetele saruta fetele!".

Deea Mazilu – RoMedia.gr

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.