Dan Dungaciu: Europa, între criza emigranților și apărarea frontierelor

Email Imprimare PDF


Problema refugiaților din Orientul Mijlociu și Africa este departe de a se fi încheiat. Soluțiile propuse pentru rezolvarea acestei crize - relocarea oamenilor, împărțirea lor pe cote obligatorii între statele euro¬pene, acordarea de sprijin financiar consistent țărilor care au pe teritoriul lor un număr mare de emigranți - nu par a stopa exodul musulman. Dimpotrivă. Numai atunci când în țările de origine ale emigranților lucrurile se vor așeza, putem spera la o schimbare de situație. Profesorul Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, ne vorbește despre cauzele care au stat la baza acestei crize și despre multiculturalism ca politică falimentară în Europa.

Înainte de a vorbi despre exodul musulmanilor din țările Orientului Apropiat și Africa de Nord în Europa ar trebui precizat ce a provocat această criză în țările de origine ale emi¬granților. Ce a adus Primăvara arabă acolo unde ea a avut loc?

Cred că legătura dintre fluxul de emigranţi pe care-l vedem astăzi şi evenimentele care au generat ceea ce se numeşte Primăvara arabă sigur că trebuie făcută, dar nu e neapărat singurul factor explicativ. Primăvara arabă s-a întâmplat prin 2011, deci cu ceva vreme în urmă. Ce a adus Primăvara arabă? Pe fond, ea a adus o demantelare (demolare, dezorganizare) a unor regimuri din Orientul Mijlociu, care, fiind blocate, reuşeau să genereze, prin blocajul pe care îl produceau, extrem de multă nemulţumire într-o societate care se transforma până la urmă în organizaţii de tip Al-Qaeda. Al-Qaeda este până la urmă produsul ante-Primăvara arabă. Pentru că acele regimuri încremenite produceau în sânul societăţilor lor o enormă masă de nemulţumiţi, care se descărca fie împotriva regimurilor, fie a duşmanului perceput ca fiind Occidentul, şi în special Statele Unite. Primăvara arabă a demantelat aceste regimuri. Într-o primă instanţă a existat o speranţă că se poate schimba ceva în această zonă, şi chiar mişcările teroriste au fost într-un fel nu neapărat anihilate, ci puse cumva la muncă, deturnate. Partidele extreme care au reuşit să ajungă pe la putere au început să se confrunte cu „pericolul" guvernării. Una e să fii în afara jocului, alta este să fii la guvernare. Şi din punctul acesta de vedere terorismul a primit într-un fel un tip de lovitură.

Aşa se explică faptul că nu am avut migraţii imediat după Primăvara arabă. Exista un capital de încredere, exista o speranţă, o redesenare politică a acestui spaţiu. Din nefericire, nu s-a întâmplat ceea ce foarte multă lume a sperat, anume că stabilitatea şi prosperitatea vor veni, iar populaţia va fi satisfăcută. Suntem acum în faza a doua, speranţele s-au spulberat, oamenii au fost obligaţi să plece pentru că Primăvara arabă a provocat o serie de războaie care nu mai contenesc, avem de-a face cu demolarea unor societăţi, aşezarea multora în taberele de refugiaţi. Iar populaţia din Orientul Mijlociu este acum pregătită psihologic să plece în spaţiul european. Dacă ne uităm în statistici, din 2008 încoace, migraţia, solicitanţii de azil înregistraţi prin Eurostat, a crescut de la 230.000 în 2008 până la 625.000 în 2014. Deci, avem o permanentă creştere, o atenuare în 2009-2010. Dar din 2011, de când a început Primăvara arabă, a început creşterea migranţilor în spaţiul european. Creşterea cea mai spectaculoasă am avut-o din 2013, când au existat 435.000 de solicitări de azil, iar anul următor, 625.000. Desigur, solicitanţii vin nu doar din zona Orientului, ci şi din Balcanii de Vest. Dar, este evident, condiţiile acum sunt de aşa natură încât singura speranţă pentru oameni este Occidentul.

Dincolo de aceste lucruri, ar trebui să punem în discuţie şi elementele de conjunctură. Până la urmă nu este foarte limpede de ce oamenii aceştia trec prin Turcia sau pleacă atât de uşor de acolo. Nu este foarte clar de ce Grecia s-a transformat într-un stat de tranzit pentru emigranţi, deşi, după normele europene stipulate în acordul de la Dublin din 2003, statul care primeşte emigranţi trebuie să se ocupe de evaluarea, înregistrarea şi trierea lor. Or, Grecia nu prea face asta. Grecia lasă poarta deschisă ca emigranţii să plece. Suntem deci în situaţia în care emigranţii pleacă prea uşor din Turcia, trec prea uşor prin Grecia, ajung destul de simplu în Ungaria şi pleacă nepermis de lejer de aici, din Ungaria şi Austria, spre Germania. Toată legislaţia europeană care credeam noi că vizează controlul, trierea şi blocarea acestui flux de emigranţi nu mai funcţionează.

Aşadar, dincolo de evenimentele numite Primăvara arabă sunt şi elemente de conjunctură. Sunt viziuni politice, plăţi geopolitice sau interese de altă natură, cu siguranţă. Asta nu înseamnă că cineva care are strategii geopolitice, cum este Federaţia Rusă, poate genera asemenea fenomene. Mişcarea a sute de mii de oameni e un lucru prea dificil de realizat de cineva ca Rusia. Dar asta nu înseamnă că nu se poate profita de această situaţie. Eu am senzaţia că şi Turcia profită, şi Grecia profită, şi Serbia profită şi plăteşte nişte poliţe. Iar Federaţiei Ruse îi convine situaţia de fapt care pune o presiune enormă pe proiectul european, deturnează agenda de la chestiunea Ucraina, poate introduce pene de comunicare între spaţiul european şi SUA. Sunt foarte mulţi profitori în acest context, chiar dacă nu ei au generat fenomenul. Trebuie să facem o distincţie între cauzele profunde şi cei care profită de conjunctură.

De ce locuitorii din Afganistan, Irak, Siria, Liban nu se refugiază în statele arabe vecine, cu o situație economică foarte bună și stabile din punct de vedere social și politic: Arabia Saudită, Qatar, Bahrain, Kuwait sau Emiratele Arabe Unite?

Aici este o problemă. Oamenii se refugiază în Turcia sau în alte state care includ tabere de refu¬giați. E vorba despre circa 2 milioane de refugiaţi. Întrebarea care se pune este aceasta: de ce statele bogate pe care le-aţi enumerat: Emiratele Arabe Unite, Qatarul, nu fac mai mult ca să îi ajute? De ce nu fac mai mult ca să-i păstreze sau să-i menţină cât mai mult acolo unde sunt, fie că e vorba de tabere de refugiaţi sau de statele de provenienţă. Ce constatăm acum este că cei care au locuit mult timp în taberele de refugiaţi încep să plece de acolo. Comunitatea islamică ar trebui să aibă o mai mare responsabilitate atunci când se raportează inclusiv la membrii ei musulmani care comit lucruri inadmisibile în numele religiei. Ar trebui să fie în primul rând ea mai dură, să sancţioneze un pic mai aspru chestiunea în cauză.

A doua responsabilitate revine acestor state care trebuie să intervină mai puternic în oprirea migraţiei de tip economic. Dacă migraţia în curs va căpăta cotele pe care pare că le va avea, uitându-ne la ceea ce se întâmplă astăzi, relaţia cu Islamul riscă să se transforme, cel puţin la nivel european, în altceva, într-un tip de confruntare din care nimeni nu are nimic de câştigat. Noi vorbim acum despre ciocnirea civilizaţiilor. Nu e ceea ce se întâmplă, dar asta nu înseamnă că e imposibil să se petreacă în viitor. De aceea trebuie să gestionăm un pic mai din timp situaţia. Nu e chiar corect ca state europene creştine, de pildă Germania, să-şi arate toată disponibilitatea, dar ţări precum Emiratele Arabe şi altele să facă mult prea puţin pentru coreligionarii lor.

Citiți restul interviului aici: http://ziarullumina.ro/europa-intre-criza-emigrantilor-si-apararea-frontierelor-105831.html

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.