Valentin Naumescu: Aurescu. Final nedrept de mandat

Vineri, 20 Noiembrie 2015 Cluj Napoca, România/Romanian Global News
Imprimare


Desigur, nu asta a cerut Strada. Nu pe cel mai bun ministru, şi cam singurul cu adevărat tehnocrat din cabinetul Ponta, l-au vrut oamenii afară din guvern, scrie Valentin Naumescu în www.contributors.ro, preluat de Romanian Global News.

Nu pe diplomatul tânăr, dar totuşi cu vechime de 19 de ani în Ministerul de Externe şi grad de ambasador, care a câştigat în 2009 procesul de la Haga contra Ucrainei şi a adus 10000 kmp. teritoriu suplimentar României (ce mult s-a scris atunci, ce puţin s-a scris acum...), nu pe cel care a coordonat timp de doi ani negocierile cu Statele Unite pentru Acordul privind amplasarea scutului antirachetă etc., nu pe Bogdan Aurescu l-au huiduit oamenii.

Dar, ca şi la Revoluţia Franceză (toutes proportions gardées), valul interpretărilor exaltate de după stingerea protestelor, la care s-a adăugat comoditatea unor jurnalişti importanţi de-a-l apăra (cu câteva excepţii remarcabile) şi excesul de zel „înnoitor" (cu toate capcanele pe care le-am văzut ulterior) l-au scos în ultimul moment din guvernul de tehnocraţi, culmea, pe cel mai indicat să rămână. Pe ideea simplistă de a rade tot ce a stat la masă cu defunctul politic Ponta, s-au dezis până la urmă de cel cu care trebuiau să se mândrească să-l aibă în continuare în echipă.

Ştiu foarte clar că oricând scrii de bine despre cineva în România (cu condiţia ca respectivul sau respectiva să nu fi murit, căci atunci ne întrecem în vorbe mari, jale, patetisme şi ipocrizii jurnalistice bune pentru rating), ai toate şansele să fii criticat, să se găsească motive de nemulţumire, de suspiciune. Am avut şansa să cunosc şi viaţa publică din alte ţări, dar nicăieri nu am găsit atâta micime, invidie şi răutate, atâta incapacitate de a recunoaşte cu bucurie şi relaxare succesul unor semeni încă vii. Orice societate matură acceptă pur şi simplu că unii membri ai ei pot fi lăudaţi şi apreciaţi sincer pentru ceea ce au făcut în domeniile lor înainte de a-i conduce cu jale la groapă, fără să-l bănuiască pe autorul gândurilor bune că este fericitul deţinător al unui contract de publicitate, că are comision sau dividende de încasat. Să mai învăţăm deci să fim senini şi să vorbim şi de bine, printre atâtea critici nimicitoare şi atacuri pline de mânie.

Nu mi-e teamă să-l apăr pe Bogdan Aurescu de nedreptatea de a fi fost scos din guvernul de tehnocraţi, adică exact din guvernul în care îi era locul mult mai bine decât i-a fost locul în guvernul Ponta. Acolo ajunsese rugat, aşa cum sper că ne amintim cu toţii, în noiembrie 2014, într-o criză profundă de credibilitate a Ministerului Afacerilor Externe, după două demisii de miniştri cu îndelungată carieră politică (Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu), prinşi unul după altul în malaxorul scandalului imens al votului prost organizat din diaspora. Nu mi-e teamă să-l susţin acum pe ambasadorul Aurescu, pentru că ştiu bine că cititorii acestor platforme au inteligenţa şi moderaţia necesare pentru a distinge lucrurile care trebuiau cu adevărat făcute (plecarea fostului guvern, îndepărtarea mediocrităţilor de la masa deciziilor, stârpirea corupţilor, schimbarea modului de a înţelege şi de practica politica) de exagerările, oportunismul şi iacobinismul care îşi fac întotdeauna apariţia în momentele de cotitură ale istoriei.

Aprecierile rostite cu onestitate de actualul ministru de Externe, chiar la audierile parlamentare şi apoi la preluarea mandatului, cu privire la performanţa fostului ministru Aurescu îmi dau speranţe că lucrurile, acolo la vârf, s-au înţeles până la urmă corect.

Nu voi face eu aici bilanţul ministeriatului nedrept de scurt al lui Aurescu. Şi l-a făcut, în fond, singur[1]. Aş închide însă un cadru al aşteptărilor pe care l-am deschis în aprilie, când am scris despre iniţiativa Security Trusts[2] a MAE, aflând cu satisfacţie (şi oarecare surpriză, ca să fiu sincer până la capăt) că, într-un document foarte recent, Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) au reţinut în mare parte proiectul românesc pentru viitoarea Politică Europeană de Vecinătate (ENP), sub forma unor „formule-cadru de dialog cu vecinii vecinilor, marii donatori şi instituţiile financiare internationale". Pentru oamenii de specialitate, şi nu numai, cred că se poate înţelege cât de greu şi de important este să impui un concept strategic într-o organizaţie complicată, cu 28 de state membre şi tot atâtea interese naţionale. Bogdan Aurescu a reuşit. Rămâne ca ministerul şi diplomaţia românească implicată la acest nivel să fructifice oportunitatea de a avea o amprentă românească în viitoarea strategie de securitate europeană şi în viitoarea ENP.

Am toată încrederea că, într-o formă sau alta, ambasadorul Bogdan Aurescu va fi reînvestit cât de curând cu responsabilitatea unei poziţii înalte în cadrul politicii externe a României, pe măsura pregătirii excepţionale pe care o are, a experienţei impresionante şi a meritelor pe care le-a avut, în momente sensibile ale istoriei recente a diplomaţiei noastre. Numai în felul acesta dovedim că am înţeles cu adevărat, printre multe alte mesaje, ce voia Strada.

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.