„Sărbătoarea Primăverii” - spectacol notabil al românilor de la Atena

Email Imprimare PDF


Una dintre cele mai ample sărbători organizate vreodată la Atena a avut loc, duminica trecută – 16 martie a.c., la sediul Ambasadei României de la Atena. Intitulată sugestiv "Sărbătoarea Primăverii", evenimentul dedicat sărbătorilor de primăvară precum Mărţişorul şi Ziua Internaţională a Femeii a reunit, pe aceeaşi scenă, reprezentanţi ai mai multor asociaţii româneşti ateniene transmite Romedia.gr preluat de Romanian Global News.

Cu mic cu mare, românii din Atena, alături de un grup de dansatori greci au pus umărul la reuşita de duminică, aceştia prezentând, per ansamblu, un spectacol notabil care a impresionat.

Evenimentul a început cu un program comun de cântece și dansuri al copiilor de la toate asociațiile: „De ziua ta, mămico!, Vine, vine primăvara! şi Floricica de pe şes!.

Programul prezentat de fiecare asociaţie a fost:

Asociația Comunitatea Românilor Sf. Ştefan cel Mare Atena: Recital de poezii, – Mama doar mama, Maria Nicorici - Tu, mama!, Nastase Iulia şi Ungureanu Luis dans în ritm "jive".

Asociaţia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Aspropyrgos: Irina Pavăl - "Mama" și Cristina Conduraru - "Mama-i cântec", Thodoris Koemtzis și Robert Țăranu la vioară: "Floricică de pe șes" și "Valurile Dunării", 2 dansuri populare prezentate de copiii asociației, recital de vioară.

Asociaţia "ORFEU" din Atena: Poezie: "Mama mea-i învățătoare", Grupul folk "Odă bucuriei" al asociației: "Sărut, femeie, mâna ta" și "Primăvara", Corul "Andrei Andronic" al asociației: 2 piese corale: "Mama" și "Sârba",

Asociația Femeilor Românce din Grecia: recital de poezie

Grupul Tineri Români din Grecia sub îndrumarea Marinei Bargan: strigături si urări din folclorul copiilor și sceneta, dans de societate pe un fond muzical de vals, "De ziua mamei", Corina Diaconu și Bianca Birta: "Mama mea" si "A plecat iarna", Moment folk susţinut de membrii grupului, Moment folcloric susţinut de grupul "Ceteraşii" - "Tanjaua" și dansuri populare din Maramureş și din Moldova.

Societatea Culturală Balkania Contemporană Atena a prezentat un recital de poezie cu ajutorul actorilor de la Studioul de Teatru Profesionist din Diasporă – Flavius Neagu, Laura Mihaela Dumitru şi Evelina Hapenciuc, alături de preşedinta asociaţiei Monica Savulescu Voudouri.

Programul a cuprins şi o surpriză muzicală prin venirea la Atena, cu ocazia acestui eveniment a cântăreţei Daniela Condurache care a încântat publicul însetat de cântecul de acasă.

Evenimentul s-a încheiat cu Asociaţia Armonia din Atena care a prezentat dansuri tradiționale grecești cu sprijinul Ansamblului de Dansuri Sides Kallitheas.

În incinta ambasadei au fost expuse lucrări ale pictoriţei Dora Skouteri, în timp ce Serbarea Primăverii Ateniene s-a încheiat cu un cocktail.

La iniţiativa Ambasadei României la Atena, şi prin implicarea directă şi neobosită a ataşatului cultural Anca Chisăliţă, Sărbătoarea Primăverii a reuşit să aducă toate asociaţiile ateniene cu program artistic în cadrul aceleaşi manifestaţii o iniţiativă cel puţin lăudabilă. De menţionat prezenţa la sărbătoare, fără excepţie, a întregii echipe a misiunii diplomatice de la Atena, împreună cu excelenţa sa ambasadorul Lucian Fătu.

Un material de Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr

Foto - RoMedia.gr

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.