Concert de ethno-jazz susţinut de Maria Răducanu Quartet în cadrul Festivalului Israel

Email Imprimare PDF


Festival Israel va avea loc în perioada 28 mai - 24 iunie 2015 în diverse spaţii culturale din Ierusalim. Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, Maria Răducanu Quartet va susţine un concert de ethno-jazz în data de 10 iunie 2015, ora 19:00, la Complexul HaTahana HaRishona din Ierusalim (Str. David Remez nr.4, tel: 02-6535239) transmite Romanian Global News citând o corespondență a ICR Tel Aviv.

Evenimentul se va desfăşura pe Scena Internaţională din cadrul seriei de evenimente în aer liber "Music on Derech Milton".

Programul muzical va include piese din folclorul tradiţional românesc, romanţe interbelice, fado, tango, litanii ruseşti, într-o interpretare originală, cu elemente de jazz, improvizaţie şi sound contemporan.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: © Maria Răducanu Quartet

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.