Româncele sclave din Sicilia, reacţii: Scrisoare deschisă adresata preşedintelui şi candidaţilor la funcţia de preşedinte

Email Imprimare PDF


În urma numeroaselor sesizări făcute de societatea civilă, presa şi persoane particulare, în disperare de cauză Izabela Pulpan, autoarea cărţii "Copii constrânși la tăcere și Mame persecutate de lege" adresează o scrisoare publică atât actualului Preşedinte al României cât şi candidaţilor la postul suprem în stat, pentru a interveni pe lângă statul italian şi a stopa abuzurile la care sunt supuşi cetăţenii românii din Sicilia, Italia.

Stimate Domn Președinte,

În virtutea adevărului transmis prin reportajul cotidianului italian "l'Espresso" vă aduc la cunoștință tragedia vieții celor peste 5.000 de cetățene românce supuse exploatării, prostituției, încălcându-li-se astfel toate libertățile fundamentale dictate de "Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale" care constituie instrumentul fundamental al Consiliului Europei - Convenție semnată la Roma în 4 noiembrie 1950, intrată în vigoare în 3 septembrie 1953 și ratificată de marea majoritate a Statelor Membre, inclusiv de Italia în 10 octombrie 1955 și de România în 20 iunie 1994.

La lumina acestor realități vă cer, Domnule Președinte, în numele tuturor românilor să faceți apel la Convenția sus-menționată și să vă apărați proprii cetățeni!

Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români în Italia sunt încălcate în mod sistematic astfel:

sunt sustrași în masă și fără pretexte justificate copiii de lângă propriile mame de către asistenții sociali italieni; duși cu forța și sechestrați în case de copii unde sunt supuși violențelor psihice și fizice extreme. Propriilor mame le este interzis să facă vizită propriilor copii sechestrați!

femeile românce care lucrează în câmpurile din Ragusa (localitate din Sicilia) în număr de peste 5.000, sunt expolatate pentru că sunt plătite cu doar 20 de euro pe zi, și nu în conformitate cu CCNL - Contractul Național de Muncă italian, dorm în condiții subumane în colibe care "sunt mai degradante decât în Africa"(conf.autorului reportajului), dar, cel mai teribil în absolut sunt violențele la care sunt supuse de proprii patroni italieni (chiar și în fața propriilor copii), numărului ridicat de avorturi (peste 600 pe an) înregistrate în rândul femeilor românce care lucrează acolo, violențelor psihice la care sunt supuse sub amenințarile patronilor italieni: "îți luăm copiii", "nu te plătesc pentru cât ai lucrat" ( de obicei se acumulează luni de muncă), "nu-ți dau să mînânci și-ți dau să bei apă otrăvită ție și copiilor tăi",nu-ți duc copiii la școală", etc, etc.

bărbații români sunt discriminați sistematic la posturile de muncă pentru că sunt considerați: "romi, criminali, hoți, violentatori", etc.

femeile românce lucrează în condiții degradante ca badante, nu sunt plătite sau nu sunt plătite corect, motiv pentru care sunt obligate să se adreseze asociațiilor românești din teritoriu (care, la rândul lor sunt amenințate și desfășoară activitatea de protecție a propriilor cetățeni cu frică și stress).

În ceea ce privește primul argument - al copiilor sustrați de lângă propriile mame și duși în case de copii - vă amintesc, Domnule Președinte, că eu personal v-am înmânat o carte cu titlul "Copii constrânși la tăcere și Mame persecutate de lege" a cărei autoare sunt; carte care constituie un denunț împotriva StatuluI Italian. Siceră să fiu, Domnule Președinte, de la un mare om politic și un tată exemplar ca Dumneavoastră mă așteptam la o minimă reacție în apărarea micilor copii – generația viitoare a României...

În contextul noilor fapte mă întreb: câte alte violări a propriilor drepturi și libertăți trebuie să se mai întâmple pentru ca propriul Stat, propriul Președinte să ne apere?!

Au făcut "mare adunare "(glume în stil italian) Parlamentarii italieni... mari "interogații parlamentare"... dar nu pentru că sunt interesați cu adevărat de soarta româncelor noastre, dar pentru că vor să scape de amenda care păsuiește Italia dacă va fi denunțată Parlamentului European... ceea ce, se înțelege, Domnule Președinte, voi face eu, chiar astăzi, cu sau fără acordul Dumneavoastră!

Permiteți-mi o întrebare de jurnalistă (pentru că asta fac departe de țara mea):

Care este NOUA GENERAȚIE a țării noastre dragi, Domnule Președinte?

Copiii care-și văd mamele violate în fața ochilor? Copiii care cresc fără părinți (pentru că părinții sunt constrânși de sărăcie să fugă într-o altă țară unde speră să poată câștiga necesarul pentru un viitor mai bun); copiii violați și maltratați oricum de vecini sau rude cărora sunt lăsați să crească fără dragoste de mamă?

În concluzie COPII FRUSTRAȚI, DEPREȘI, SLABI DE CARACTER, DROGAȚI??? Aceasta va fi generația pe care o construiește sistemul politic românesc???

În încheierea scrisorii, Stimate Domn Președinte, vă invităm călduros în Italia, noi, cei câteva milioane de români să le amintiți italienilor Convențiile la care au aderat, să apărați femeile României și să salvați generațiile viitoare!!!

http://www.gazetaromaneasca.com/integrare/voci-din-comunitate/8495--romancele-sclave-din-sicilia-reacii-scrisoare-deschis-adresata-preedintelui-i-candidailor-la-funcia-de-preedinte.html

O scrisoare publică de Izabela Pulpan

Material preluat din Gazeta Românească

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.