Sărbătoarea națională a Unirii Basarabiei cu Țara marcată prin zeci de manifestări de o parte și alta a Prutului. Reunirea celor două state românești pe agenda evenimentelor!

Email Imprimare PDF

D14_U_n_i_r_e_B_a_s_a_r_a_b_i_aata de 27 martie, ziua în care Basarabia a votat unirea cu România, va fi marcată anul acesta într-un mod cu adevărat special la Chișinău, anunță organizațiile politice și civice unioniste de pe cele două maluri ale Prutului, preluate de Romanian Global News.

Peste 60 de reprezentanți ai asociațiilor de români din străinătate vor participa la Congresul al II-lea al Diasporei Unioniste. Lucrările se vor desfășura pe parcursul a două zile, vineri, 25 martie, începând cu ora 14:30, la Academia de Științe a Moldovei din Chișinău, Sala Mică (bd. Ștefan cel Mare 1) și sâmbătă, 26 martie, de la 9:00 la 18:00 la Academia de Arte (str. Alexei Mateevici 87), sediul Sfatului Țării din 1918.

Duminică 27 martie, în prima parte a zilei, va avea loc lansarea Sfatului Țării 2, forul reprezentativ al unioniștilor, cu participarea a peste 1700 de delegați din toate localitățile Republicii Moldova, reprezentanți ai Diasporei Unioniste și invitați din România.

În urmă cu aproape 100 de ani, adevăratele elite ale pământului dintre Prut și Nistru, constituiți în Sfatul Țării, au ajuns la concluzia că unica soluție este Unirea cu Țara. Acum, conduși de o clasă politică profund coruptă și incapabilă, după mai mult de 20 de ani în care statul Republica Moldova și-a demonstrat capacitatea de a exista, convocăm iarăși Sfatul Țării pentru a ne duce pe făgașul bunăstării și al unui viitor bun la noi acasă", a declarat Constantin Codreanu, coordonator al Blocului Unității Naționale și reprezentant al Grupului de inițiativă pentru crearea Sfatului Țării 2.

A doua parte a zilei de 27 martie, atunci când se împlinesc 98 de ani de la votul din Sfatul Țării, va fi marcată de o manifestație de amploare pe artera principală a capitalei Republicii Moldova: cel mai amplu marș unionist organizat vreodată la Chișinău. Evenimentul va începe la ora 13:00 și va avea ca punct de pornire scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu", se arată într-un comunicat de presă.

„Din 2012 am reușit să readucem Unirea în spațiul public prin acțiunile noastre stradale. Continuăm în același ritm și în 2016, și în următorii 2 ani, până când vom realiza ReUnirea. Vom manifesta pașnic, așa cum am făcut-o mereu. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care simt românește", a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Institutul " Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare și Integrare Prut și Institutul Cultural Român organizează și derulează un proiect ce constă în susținerea a două concerte la București și Chișinău, ale unor trupe românești cunoscute, de pe ambele maluri ale Prutului, precum Alternosfera, formație de rock alternativ din Chișinău, Domino din Sibiu, Subcarpați din București și Gândul Mâței din Chișinău. Spectacolele vor oferi miilor de tineri români, dar nu numai, ocazia să asculte muzică românească dedicată unei zile cu încărcătură istorică aparte.

Concertele vor avea loc sâmbătă 26 martie la Arenele Romane în București și pe 2 aprilie la Chișinău.

Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, va organiza în Basarabia două evenimente culturale care vor reuni pe aceeași scenă artiști de pe ambele maluri ale Prutului.

Programul cuprinde un concert susținut de Paula Seling și trupa sa la Palatul de Cultură din Cahul în data de 25 martie 2016, începând cu ora 18.00. La Bălți, pe 26 martie 2016, de la ora 18.00, va avea loc un concert susținut de Cătălin Josan, Alex Calancea Band și Cristofor Aldea Teodorovici Orchestra, la Teatrul Național Vasile Alecsandri din localitate.

Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.

Parteneri: Consulatul General al României la Cahul, Primăria orașului Cahul, Asociația „Tinerii Moldovei", Casa de Cultură a Studenților Galați.

Cunoscută interpretă de muzică românească, Paula Seling este apreciată deopotrivă pentru calitățile sale vocale și repertoriul său de publicul de pe cele două maluri ale Prutului, având în portofoliu numeroase premii și trofee. Împreună cu Ovi, ea a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2010, unde au ocupat locul 3, și la Eurovision 2014 unde s-au clasat pe poziția a 12-a.

Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Facultatea Canto Academic, elev al profesorului Valeriu Vdovicenco, fiului lui Nicolae Josan, fondator al formației Cenaclului „Mateevici" (anul 1989), Cătălin Josan este un artist apreciat pentru abilitățile sale muzicale și pentru modul în care îmbină noile curente muzicale cu cele clasice românești.

Formată în august 2014, Aldea-Teodorovici Orchestra este un proiect inspirat din tradițiile folclorice și muzica contemporană, care își propune realizarea de show-uri live bazate strict pe sunetul autentic al instrumentelor și al vocii, într-o manieră ce nu poate fi imitată de vreun dispozitiv electronic. Conducătorul artistic, solistul orchestrei și fondatorul ei este Cristofor Aldea-Teodorovici.

Amestecul stilurilor folk, progressive rock, funk, soul și etno într-o stilistică de stradă, pop-orchestrală cu tentă funky, compune stilul specific orchestrei Aldea-Teodorovici.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" de la Chișinău vaorganiza o serie de evenimente culturale la Strășeni, Nisiporeni și Lozova (Rep.Moldova). Evenimentele sunt organizate ]n colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Școala de Arte din Strășeni, Consiliul raional Nisiporeni și Liceul „Mitropolit Nestor Vornicescu" din comuna Lozova, raionul Strășeni.

Joi, 24 martie 2016, la ora 14.00 va avea loc vernisajul expoziției „Basarabia 1812-1947. Oameni. Locuri. Frontiere". Manifestarea se va desfășura în incinta Școlii de Arte din Strășeni. Expoziția urmărește evoluția Basarabiei în perioada cuprinsă între două momente importante ale istoriei sale: 1812 (încheierea păcii de la București și anexarea de către Rusia) și 1947 (încheierea tratatului de la Paris prin care URSS a obținut reconfirmarea ocupării Moldovei dintre Prut și Nistru).

Un punct important al expoziției este „evoluția granițelor" Basarabiei de-a lungul timpului (începând cu perioada secolelor XVI – XVII, marcând apoi momentele 1812, 1856, 1878, 1918, 1940), acest demers fiind susținut, în primul rând, de un foarte interesant material cartografic dar și de documente din arhivele Ministerului Afacerilor Externe, de la Arhivele Naționale Române și din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.

În cadrul expoziției sunt elucidate momentele importante ale istoriei Basarabiei: Congresul de la Paris din 1856, Congresul de la Berlin din 1878, anul 1918, perioada interbelică și a celui de-al Doilea Război Mondial, Conferința de la Paris din 1947. Demersul expozițional este susținut de texte, imagini, documente, presă, apte să ofere o imagine complexă a istoriei și societății basarabene de-a lungul a 135 de ani.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Școala de Arte din Strășeni.

Vineri, 25 martie 2016, ora 13.30 la Liceul Ion Creangă din Chișinău, cu titlul "98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România" va fi susținut un program care va include recitaluri de muzică și poezie, comunicări științifice, lansări de carte. În cadrul acestui eveniment, academician Valeriu Matei urmează să prezinte un mesaj de salut și o comunicare legată de contextul istoric, social și cultural în care a avut loc unirea Basarabiei cu România. În deschiderea evenimentului este organizată inaugurarea expoziției realizate de ICR Chișinău, "Generația basarabeană a Marii Uniri".

Tot în 25 martie, ora 18.00 la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici", ICR „Mihai Eminescu" în colaborare cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici" organizează un concert de jazz şi muzică clasică susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici" condusă de maestrul Alexandru Ganea, avându-i ca invitaţi de onoare pe soprana Bianca Manoleanu(Bucureşti) şi trompetistul Sergiu Cârstea (Timişoara). În program: Dumitru Bughici, Concert de jazz pentru trompetă şi orchestră, solist - Sergiu Cârstea (trompetă); Theodor Rogalski - Suita simfonică Trei dansuri româneşti ; Richard Strauss - Die Letzte Lieder: Fruhling, September, Beim Schlafengehn, Im Abendrot, solistă - Bianca Manoleanu (voce, soprano).

Sâmbătă, 26 martie 2016, de la ora 11.00, în colaborare cu Primăria comunei Gura-Galbenei, va fi vernisată expoziția „Lucian Blaga – Poemele luminii" urmat de un program al ansamblului folcloric „Haiducii" intitulat „Veșnicia s-a născut la sat"

Duminică, 27 martie 2016, la ora 9.30 la Casa Națională din Nisiporeni va avea loc prelegerea publică „Unire în cuget și-n simțiri", susținută de acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău.

Luni, 28 martie 2016, începând cu ora 16.00 va avea loc o suită de evenimente culturale organizate în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Liceul „Mitropolit Nestor Vornicescu" din comuna Lozova. Manifestările se vor desfășura după următorul program :

ora 16.00 – Manifestare literar-artistică;

ora 16.30 – „Anul 1918 în destinul românilor" - prelegere publică susținută de acadademician Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău;

ora 17.15 – Vernisarea expoziției „Basarabia 1812-1947. Oameni. Locuri. Frontiere". Perioada de expunere: 28 martie - 28 aprilie 2016.

Marți, 29 martie, ora 13.00, va avea loc în comuna Dumbrăvița, raionul Sângerei, vernisarea expoziției "Lupta cu inerția - Poeții generației '60", urmată de manifestarea literar-artistică "Ai grijă Țară, de propria ta Țara!", acestea fiind organizate de ICR Chișinău.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.