Nicolae Timofti: „Moscova susține politic, MILITAR și financiar regimul de la Tiraspol. Șansa noastră este apropierea de NATO”

Email Imprimare PDF


Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, care nu va da curs invitaţiei Moscovei de a asista la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la victoria împotriva regimului nazist german în al Doilea Război Mondial, susține că nu poate fi vorba de soluționarea definitivă a conflictului transnistrean și reintegrarea țării atât timp cât „Moscova susține politic, militar și financiar regimul secesionist de la Tiraspol", scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

„Suntem deschişi pentru un compromis rezonabil pentru acordarea unui statut special regiunii în cadrul R. Moldova, care ar oferi populaţiei din stânga Nistrului un nivel confortabil şi garantat de autoguvernare în diferite domenii ale vieţii publice. O lege în acest sens a fost adoptată de Parlament în anul 2005. Soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean şi reintegrarea R. Moldova presupune de asemenea retragerea militarilor, armamentului şi muniţiilor Federației Ruse de pe teritoriul ţării în conformitate cu documentele semnate de Rusia la Summit-ul OSCE de la Istanbul din anul 1999 și cel de la Porto din anul 2002. Rusia însă nu respectă aceste angajamente", a declarat președintele într-un interviu pentru agenția ucraineană ukrinform.ua.

În același context, Timofti a precizat că autoritățile R. Moldova pledează pentru înlocuirea forțelor rusești de menținere a păcii din zona de securitate de pe Nistru cu o misiune civilă cu mandat internațional. „Cu părere de rău, Moscova susține politic, militar și financiar regimul secesionist de la Tiraspol. Totodată, prin crearea unui focar de tensiune în această zonă a Europei, se urmărește blocarea procesului de integrare europeană a țării. Toate aceste acțiuni torpilează procesul de reglementare a conflictului. Actualul mecanism de reglementare, în formatul „5+2", cu implicarea actorilor internaționali, pe parcursul acestor ani s-a dovedit a fi ineficient. Cred că este oportun să reflectăm asupra posibilităţii de eficientizare a tratativelor", este de părere președintele.

Potrivit oficialului, R. Moldova contează și pe sprijinul Ucrainei. „Ucraina continuă să fie un actor foarte important în acest proces. Dialogul cu privire la soluționarea politică a conflictului transnistrean trebuie să fie dinamizat şi noi contăm, în acest sens, atât pe sprijinul Ucrainei, cât și pe cel al partenerilor occidentali".

Nicolae Timofti a mai punctat că în prezent există riscuri considerabile la adresa securității R. Moldova și „șansa noastră este apropierea şi colaborarea cu NATO".

„Consider că, la adoptarea Constituției, autorii Legii Supreme și votanții ei au greșit introducând această prevedere de neutralitate, în condițiile în care și la acea vreme o parte a teritoriului nostru era ocupată de forțe militare străine. Evoluțiile din regiune ne-au demonstrat că această abordare trebuie revăzută. Sunt de părere că și Constituția trebuie adaptată realităților unei lumi mereu în schimbare. Prezența armatei a 14-a a Federației Ruse pe teritoriul R. Moldova, în regiunea transnistreană, în pofida voinței autorităților constituționale de la Chișinău, reprezintă o încălcare flagrantă a statutului de neutralitate, stipulat în Constituția țării. Trebuie luat în calcul și exemplul Țărilor Baltice, foste republici sovietice, care după ce au aderat la NATO, sunt în siguranță acum", a mai adăugat președintele R. Moldova.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.