Președintele Germaniei, interesat de procentul basarabenilor care doresc reunirea Republicii Moldova cu România

Email Imprimare PDF


Președintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a interesat de relația Republicii Moldova cu România și de procentul basarabenilor care se pronunță pentru reunificarea celor două state românești, salutând faptul că relațiile dintre Chișinău și București au trecut pe o treaptă pragmatică(!!!) odată cu alegerea lui Klaus Johannis în fruntea statului român, trabnsmite Romanian Global News.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, președintele Joachim Gauck și-a manifestat acest interes cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare de către noul ambasador al Republicii Moldova la Berlin, Oleg Serebrian.

Cu același prilej, președintele Joachim Gauck și ambasadorul Oleg Serebrian au avut un schimb de opinii pe dosarul transnistrean. Președintele german a sugerat Chișinăului să demonstreze discernământ și să depășească criza politică, în ideea de a deveni cât mai atractiv pentru populația din stânga Nistrului. Prezent la discuții, secretarul de stat Stephan Steinlein, care conduce în cadrul Ministerului german de Externe Departamentul pentru ordinea internațională, ONU și controlul înarmărilor, a dat asigurări că odată cu preluarea președinției OSCE, începând cu 1 ianuarie 2016, Germania va depune eforturi și va antrena resurse suplimentare la capitolul legat de conflictele înghețate.

În același timp, Joachim Gauck și-a exprimat regretul că nu a avut ocazia să onoreze până acum invitația președintelui Nicolae Timofti de a efectua o vizită la Chișinău, dar, în speranța că Republica Moldova va reuși să depășească actualele tensiuni politice cu care se confruntă, președintele german a promis că va reexamina ulterior această invitație. În context, șeful statului german s-a interesat de probabilitatea alegerilor parlamentare anticipate, vehiculată tot mai des în ultima perioadă, exprimându-și îngrijorarea în legătură cu eventualele repercusiuni pe care le-ar putea avea un astfel de scrutin pentru politica externă a Republicii Moldova.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.