Patrimoniul folcloric-sursă a memoriei şi identităţii noastre româneşti

Email Imprimare PDF


O întâlnire cu Angela Buciu, celebra cântăreaţă de muzică populară, autentică, din Maramureş, este ca o întoarcere la obârşii, acolo unde izvoarele au apă curată si limpede. Aflată într-un turneu în Canada, la invitaţia lui Vania Atudorei (un extraordinar român, patriot, dar şi francofil apreciat de către guvernul francez, recompensat anul acesta cu titlul de cavaler şi cu medalia Palmes Académiques de France, din partea Ministerului Francez al Educaţiei), Angela Buciu a susţinut spectacole la Montréal (alături de instrumentişti şi cântăreţi de muzică mexicană şi de fado), dar şi la Ottawa, la invitaţia Ambasadei Române din Canada.

Aceste concerte vin să puncteze peste 50 de ani de activitate artistică, începută alături de soţul dumneaei, Valeriu Buciu, cel care a pus bazele ansamblului «Maramureşul», devenit ulterior «Transilvania».

Cântecele de joc si doinele de jale, toate puse într-o frumoasă însăilare, vin să ne reamintească faptul că avem o definiţie în această lume, un paşaport cultural pe care nu avem voie să-l pierdem. De fapt, artista la aşa ceva ne-a şi îndemnat: să nu ne uităm limba, tradiţiile, cântecele. Mai mult, să ne învăţăm şi coconii să-şi trăiască şi să-şi poarte identitatea lor românească.

Demersul artistic de la Ottawa s-a încheiat cu o poezie semnată de către Grigore Vieru, în care dragostea, cântecul şi neamul se împletesc pe deplin, ca într-o frumoasă cunună maramureşeană.

Această cunună vrea să ne ajute să nu ne disociem de firea noastră, pentru că acesta este punctul cel mai sensibil al generaţiilor actuale de români. Niciodată în istoria noastră nu am fost atât de năpăstuiţi încât să ne lepădăm de noi înşine, de părinţi, de fraţi, de strămoşi şi, mai mult, să ne călcăm în picioare limba şi zestrea culturală, aşa cum se întâmplă în anii din urmă. Pentru un eveniment cultural românesc, pentru a putea gusta puţin din acurateţea şi profunzimea folclorului nostru, mulţi dintre noi au nevoie de stimuli la modă, de la muzica latino, la manele sau muzică house, pentru ca printre ele, cumva, să fie strecurată şi câte – o doină venită din vremuri imemoriale, dar care poartă în ea adevăratele noastre trăsături. Să nu credeți acum că am ceva împotriva genurilor muzicale mai sus-menţionate, nu, ci doar împotriva lejerităţii cu care aruncăm la coşul de gunoi aurul şi giuvaerurile, doar pentru că unii nu mai ştiu (sau nu mai vor să ştie) să le valorifice.

Ceea ce atrage la Angela Buciu nu este numai frumuseţea vocii, a tehnicii şi a culturii muzicale, îmbogăţite de solide cunoştinţe etnografice, ci şi dragostea pentru locurile din care provine, pentru creaţia – cu adevărat - populară şi obstinaţia cu care vrea să păstreze şi să transmită mai departe aceste comori ale românilor din Maramureş.

«Am vrut să las ceva în urmă. Am peste 130 de înregistrări, toate perle din Maramuresul de dincolo şi de dincoace de munte», mi s-a confesat cu mândrie.

Îmbrăcată în costumul din Maramureşul istoric, Angela Buciu a lansat acum 50 ani Mociriţa cu trifoi, alături de alte cântece celebre, precum: Înflorit-a ruguțu, Inimă, inima mea sau Cântă-mi cuce. A propulsat folclorul din Chioar, Oaş, Lăpuş, Codru şi Maramureşul istoric.

Şi cum să nu-ţi fie dragă aşa o zestre, când ai crescut într-un plai de legendă, în satul Cheud, acolo unde se mai găsesc ruinele cetăţii lui Dragoş Descălecătorul şi se mai cântă Balada lui Pintea Viteazu'?

Dar cum rămâne cu viitorul muzicii noastre tradiţionale, cu cel al portului autentic şi al atâtor tradiţii, obiceiuri, rânduieli şi legende în această lume a kitsch-ului?

O întrebare la care până şi artiştii de mare valoare, chiar cu stagii de deputat (Angela Buciu a fost deputat în Parlamentul României între anii 2004-2008) nu pot găsi ajutor decât la...marele public, la specialişti şi la ziariştii cu inima deschisă pentru valorile naţionale.

«Media comercială promovează non-valori şi, când publicul nu le mai dă atenţie, apelează tot la noi, cei autentici». Până ce lucrurile vor intra pe un făgaş normal, poate că ascultarea, difuzarea şi chiar fredonarea unor bijuterii ca Mociriţa, ne vor putea ajuta să rămânem cu capul la suprafaţă. Cântecele culese şi prelucrate de către Angela Buciu sunt nu numai bucuria iubitorilor melosului traditional, dar si a colegilor. Gheorghe Zamfir si Dumitru Fărcaşu-despre care artista are numai cuvinte de laudă - au transformat Mociriţa într-o adevărată «catedrală si chiar imn internațional», după spusele cântăreţei.

Cele mai interesante surprize au fost cele legate de China, acolo unde a auzit Mociriţa cântată cu multă pasiune, dar si de Olanda, unde, la o nuntă fiind, mireasa i-a luat microfonul din mână şi a început să doinească Mociriţa, într-o română neaoşă, fără ca de-altfel să poată vorbi fluent limba noastră.

Această creaţie uriaşă şi uluitoare, care este folclorul românesc, reprezintă un adevărat ambasador cultural, care trebuie îngrijit, respectat şi promovat aşa cum se cuvine. Adică, ţinându-ne de regulile din bătrâni, la care să se adauge şi o cultură muzicală şi literară serioasă, conform mărturisirilor Angelei Buciu, pentru că altfel, «ritmurile se amestecă, culorile se fac din ce în ce mai ţipătoare şi neadevărate» (cum se întâmplă la mulţi interpreţi actuali de muzică aşa-zisă populară), iar memoria noastră se atrofiază. Şi, odată cu ea, identitatea noastră.

Cristina Balaj Mihai, Ottawa

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.