Românii din Ucraina continuă să protesteze față de limitarea drepturilor identitate de către noua conducere de la KIEV

Email Imprimare PDF

Senatul Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina" PROTESTEAZĂ împotriva Deciziei din 23 februarie 2014 a Parlamenului Ucrainei, prin care a fost abrogată Legea Ucrainei privind bazele politicii lingvistice de stat, adoptate de Rada Supremă a Ucrainei în 2012, care oferea minorităţilor naţionale posibilităţi legale pentru realizarea drepturilor lor şi reprezenta un act legislativ sigur împotriva deznaţionalizării şi asimilării.

Considerăm totodată că decizia Parlamentului din 23 februarie a fost votată cu încălcarea Regulamentului, deoarece deputaţii prezenţi la sesiune n-au primit textul Proiectului de lege propus, care a fost iniţiat fără dezbateri şi chiar fără consultaţii cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, iar dreptul la cuvânt s-a oferit doar după ce s-a votat.

Mai mult, prin adoptarea Deciziei de abrogare a Legii Ucrainei privind bazele politicii lingvistice de stat s-a încălcat Art. 22 p.3 al Constituţiei Ucrainei prin care se interzice limitarea şi îngustarea drepturilor acordate deja minorităţilor naţionale din Ucraina.

Decizia de abrogare a Legii a eliminat un mecanism eficient de implementare în practică a Legii Ucrainei de ratificare a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare şi reprezintă în sine o încălcare flagrantă a drepturilor noastre la folosirea limbii materne alături de limba de stat în sferele vieţii social-economice şi culturale pentru că anume ea era menită să fie acel instrument real la realizarea drepturilor minorităţilor lingvistice, a legislaţiei şi obligaţiunilor internaţionale a Ucrainei în acest domeniu, iar cel mai important - Legea era orientată spre a menţine reţeaua de şcoli cu învăţământul în limba maternă în comunităţile din teritoriile vieţuirii noastre tradiţionale.

Cerem în continuare ca la elaborarea noilor acte normativ-legislative să se ia măsuri de protejare pentru asigurarea dezvoltării noastre naţional-culturale în Ucraina, inclusiv a drepturilor lingvistice dobândite prin prevederile legii adoptate în 2012, respectând toate standardele europene privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi lingvistice.

Ion Popescu, preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Tărâţeanu, preşedinte al Senatului şi Aurica Bojescu, secretar responsabil.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.