Interferente arhitecturale italo-române - Conferinta international şi expoziţie fotografică de arhitectură

Email Imprimare PDF


Accademia di Romania in Roma în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din Bucureşti organizează Conferinţa Internaţională şi Expoziţia „Interferenţe arhitecturale italo-române". Expoziţia, deschisă în perioada 5-7 mai 2014, se compune din 100 de panouri cu imagini ale celor mai importante edificii ale arhitecturii interbelice italiene şi româneşti şi este realizată de prof. dr. arhitect Sorin Vasilescu, în colaborare cu arh. Roland Adrian Kunst şi arh. Matei Luca Stoian, cadre didactice la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din Bucureşti.

Manifestările vor avea loc în prezenţa S.E. Dana-Manuela Constantinescu, Ambasadorul României în Italia.

În complexa atmosferă a perioadei interbelice, perioadă în care două tendinţe erau predominante în arhitectură, (tendinţa avangardei permanente şi cea a întoarcerii la ordine prin clasicitate) şi prin nostalgiile clasicizante, în arhitectura românească, aceste direcţii s-au nuanţat şi printr-o redefinire a tradiţiei naţionale ce a generat o nouǎ formă a „neoromânescului", alături de căutările unei căi noi a modernităţii, fie ea pe drumul iconoclast al avangardei sau pe cel al aspiraţiei spre o „clasicitate" care încerca să evite căderea în neoclasicism.

De un particular interes este modul în care căutările arhitecturii italiene s-au reflectat, în arhitectura noastră bântuită, ca şi cea italiană, ideea găsirii unei proprii căi de rezolvare a dilemelor dintre formele naţionale şi cele internaţionale, aşa cum se căutase, (şi uneori se reuşise), în complexa relaţie dintre art-nouveau şi neoromânesc. Unii arhitecţi s-au orientat spre raţionalismul de factură franceză, alţii s-au apropiat de cel german, propovăduit de Bauhaus, iar alţii de cel italian.


Manifestarea îşi propune redefinirea unor cuvinte-cheie, precum: perioadă interbelică în arhitectură română şi italiană, cultură, naţional, futurism, raţionalism, modernism, artă de stat, urmărind investigarea conexiunilor dintre patrimoniul cultural al arhitecturii moderne italiene şi române. Un spectru larg de abordare a problematicii care ne permite să relevăm devenirea conceptelor de arhitectură din punct de vedere istoric, cultural şi politic, precum şi modul în care au avut loc aceste schimbări.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.