În timp ce dă economia pe mâna Rusiei, Leancă o dă înainte cu integrarea europeană!

Email Imprimare PDF


„Atunci când o parte din acțiunile unei bănci au fost luate de o bancă rusească la Bursă, Guvernul nu poate dirija, nu poate interzice. Sunt alte instituții cum ar fi Banca Națională, care ar trebui să intervină în cazul în care există anumite probleme. Nu văd cum prezența capitalului rusesc ar putea să ne împiedice pe noi să avansăm cu obiectivele pe care le-am trasat", a declarat Iurie Leancă fost angajat al Ambasadei Uniunii Sovietice la București și actual Prim Ministru la Chișinău.

Comentariul său venea la o întrebare legată de tranzacţia efectuată la Bursa de Valori, prin care banca rusească de stat VneşEkonomBank, controlată de FSB, care ar putea fi afectată de sancţiunile SUA, a cumpărat aproape 25 la sută din acţiunile Băncii de Economii de la Chișinău.

Deşi valoarea reală a tranzacţiei ar fi trebuit să fie de peste 300 de milioane de lei, pachetul a fost vândut la un preţ de şase ori mai mic. Analiştii califică tranzacţia drept un jaf ce va avea urmări grave pentru economia naţională a celui de-al doilea stat românesc.

Banca de Economii a anunţat aseară printr-un comunicat de presă că firma rusească Veb Kapital a achiziţionat un pachet de acţiuni ce reprezintă 24.86 la sută din capitalul social al Băncii de Economii, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.

Firma aparţine în totalitate corporației bancare VneşEkonomBank, în cadrul căreia şef al Consiliului de Supraveghere este premierul rus Dmitri Medvedev. În comunicatul său, BEM susţine că tranzacţia a fost perfect legală.

De cealaltă parte, experţii economici afirmă că tranzacţia este una dubioasă şi reprezintă un nou jaf la Banca de Economii, cu implicarea oligarhilor moldoveni. Analiştii spun că achiziţia s-a produs intenţionat în perioada sărbătorilor, când atenţia societăţii este îndreptată spre alte lucruri.

Se întâmplă după ce vara trecută, statul a cedat din pachetul majoritar deţinut la Banca de Economii. Atunci, după ce BEM acordase în mod fraudulos credite neperformante în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, statul a decis să cedeze 22,7 la sută din acţiuni în urma unei emisii suplimentare, la care Guvernul nu a participat. Pachetul a fost redistribuit între ceilalţi acţionari. Cea mai mare cotă i-a revenit companiei cu capital străin „Sisteme Informaţionale Integrate".

Proprietara acesteia este firma „Constanta" din Federaţia Rusă, fondată la rândul ei de o firmă off-shore din Marea Britanie. Mai mulţi experţi au declarat că banca a fost partajată între liderii PD şi PLDM, iar în prim-plan a fost scos omul de afaceri Ilan Şor, beneficiarul de jure al companiei care a obţinut poziţia dominantă.

Amintim că implicarea prim-vicepreşedintelui PD în scandalurile financiare din Republica Moldova a fost demonstrată de Înalta Curte de la Londra. Instanța a deconspirat o serie de documente de la mai multe companii din Anglia şi Scoția, care demonstrează clar că beneficiarul final al atacurilor raider din 2010 şi 2011 asupra Băncii de Economii, Victoriabank şi asupra societății de asigurări ASITO a fost oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Omul de afaceri Ilan Shor cu cetățenie israeliană și rusă a devenit membru în Consiliul de Admnistrație al Băncii de Economii (BEM). Acesta a fost principalul sponsor al acțiunilor de propagandă rusească desfășurată în Piața Marii Adunării Naționale din Chișinău, în prezența lui Dmitri Rogozin, în 2013 și este considerat unul dintre agenții de influență prin care Rusia operează la Chișinău.


La finele săptămânii trecute, un pachet 24,9% din acțiuni de la Banca de Economii a Moldovei a fost achiziționat de Banca de stat a Federației Ruse „Внешэкономбанк" (ВЭБ), scrie www.unimedia.info, preluat de Romanian Global News.

Cota statului în capitalul Băncii de Economii a Moldovei (BEM) s-a diminuat de la 56% la sută la 33,38%, în urma emisiei suplimentare închise de acţiuni ce a avut loc la 29 august 2013.

În acest fel Guvernul a pierdut benevol 20 la sută din acţiunile instituţiei, care au fost preluate de compania cu capital străin SRL „Sisteme Informaţionale Integrate", al cărei beneficiar este compania „Constanta" din Rusia.

La sfârșitul lunii noiembrie 2013, valoarea de piaţă a BEM a fost estimată la 1,578 de miliarde de lei.

Anterior, omul de afaceri Ilan Shor a fost acuzat că ar fi fost implicat în tranzacţia de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău unei companii controlate de două întreprinderi din Rusia, dar și că ar stat în spatele preluării controlului asupra Băncii de Economii. El, însă, a respins aceste acuzații.

Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, declara, acum un an, că Ilan Shor ar fi luat un credit de jumătate de milion de lei de la Banca de Economii cu ajutorul anumitor persoane.

Milionarul Ilan Shor deţine, prin intermediul companiei Dufremol, cea mai mare reţea de magazine duty-free din Republica Moldova. De asemenea, el mai deţine compania Klassika Asigurări, clubul de fotbal Milsami Orhei, firma Moldklassika International, hotelul Klassik și mai multe imobile.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.