Oseminte ale eroilor români din Primul Război Mondial, regrupate în Mausoleul de la Giurgiu

Email Imprimare PDF


„Cei ce au căzut pentru ţară...", după cum spune şi poporul, se odihnesc. Ei nu au murit, ci doar repausează. Au rămas cu trupul sub o brazdă-ndepărtată, ca prin ei, noi să avem „roadă însutită". Moartea, în ciuda înfăţişării ei negative, îl aşază pe om înaintea veşniciei. Spre deosebire de noi, eroii, cei care au „jertfit o-ntreagă primăvară" au înţeles mult mai bine pilda lui Hristos, care S-a adus pe Sine jertfă pentru viaţa lumii. Şi asta au arătat-o ca pe o formă de iubire supremă, pentru că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul să şi-l pună pentru prietenii lui"... „Nu au murit, ci au înviat!..."

Atâta vreme cât Biserica nu vede Învierea lui Hristos ca un simplu amănunt biografic al vieţii Lui, ci ca pe un eveniment ontologic, care deschide o nouă perspectivă oamenilor, spunem că Învierea nu există doar ca aşteptare, ci şi ca experienţă de trăire. Învierea nu se află după moarte, ci prin moartea însăşi. Iar acest lucru îl putem înţelege din cuprinzătorul imn al Învierii: „Hristos a înviat din morţi,/ cu moartea pe moarte călcând/ şi celor din morminte viaţă dăruindu-le", imn care ne înfăţişează, într-o manieră inegalabilă, înţelesul antropologic, extrem de profund, al morţii şi învierii..."

Eroii nu mor niciodatà... «Nu au murit, ci au înviat»!

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.