Acordul de Asociere a R Moldova la Uniunea Europeană a fost aprobat de Guvernul României

Email Imprimare PDF


Guvernul României a aprobat sâmbătă Acordul de Asociere a R. Moldova la Uniunea Europeană. Proiectul de lege a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu şi trimis Parlamentului, transmite Romnaian Global News.

Premierul de la Bucureşti, Victor Ponta, a declarat în cadrul şedinţei extraordinare că România trebuie să fie primul stat care ratifică documentul.

Ponta a atenţionat că Rusia va supune R. Moldova presiunilor pentru semnarea acestui acord. Premierul le-a cerut mebrilor guvernului să intensifice, în următoarele săptămâni, procedurile de aprobare a acordurilor bilaterale cu R. Moldova în domeniile pe care le gestionează.

"Moldova în mod special va avea o perioadă de presiuni pentru că a semnat acest acord şi eu cred că prima ţară care are datoria să facă nu să dea din gură cum s-a întâmplat 10 ani este România", a declarat premierul României, Victor Ponta.

Potrivit normelor europene, acordul trebuie ratificat de Parlamentul European şi de legislativele tuturor celor 28 de state membre ale spaţiului comunitar, dar şi de cel de la Chişinău.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.