La concursul internaţional de vinuri, Selections Mondiales des Vins-Quebec, Canada, Cotnari a luat medalia de aur

Email Imprimare PDF


Concurs de prestigiu creat în 1983, Selections Mondiales des Vins-Quebec se desfășoară anual în provincia canadiană Quebec sub înaltul patronaj al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), Uniunii Internaționale a Oenologilor(UIOE) și a Federației Mondiale de Vinuri și Băuturi Spirtoase (VINOFED). Un vin românesc al cărui nume indică proveniența lui — Tămâioasă Românească din Podgoria Cotnari, situează România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului acestui Concurs.

Cu un juriu impresionant, alcătuit din 39 de membri din întreaga lume, după patru zile de degustări a peste 1000 de probe, se poate afirma ca SMV este printre cele mai mari concursuri internationale.

„Să fie prezent aici și să iși dorească o medalie în lupta cu cele mai reprezentative vinuri ale lumii, este visul fiecărui producător. Medalia de aur în acest Concurs reprezintă o certitudine a calității și a locului pe piață. Dar sa fii 'incoronat' cu Marea Medalie de Aur într-un Concurs de o asemenea amploare este maximul ce poate fi atins de un producător" spune Dr. ec. Constantin Deleanu, Preşedinte Compania Cotnari.

Incă două medalii de aur și-a adăugat în palmares Compania Cotnari la acest concurs, cu vinul Chateau Cotnari 2012 și cu Grasa de Cotnari 1992. Grasa de Cotnari 2005 a obținut medalia de argint.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.