Gazoductul Iași-Ungheni, care leagă cele doua state românești și sparge monopolul Gazprom, inaugurat oficial

Email Imprimare PDF


Gazoductul Iași-Ungheni a fost inaugurat oficial astăzi în cadrul unei ceremonii organizate la Ungheni, în prezența Comisarului European pentru energie, Günther Oettinger și a premierului României, Victor Ponta, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.

Cel mai mare proiect de interconectare a sistemelor de transport a gazelor dintre România și Republica Moldova a costat 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro reprezintă un grant din partea UE.

Gazoductul, cu lungimea totală de 43 de kilometri, are o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care, iniţial, din România va fi livrat un volum de până la 50 de milioane de metri cubi pe an. Experții spun că gazoductul Iași-Ungheni va reduce dependenţa R. Moldova de Rusia.

„Aceste proiecte nu sunt îndreptate împotriva altcuiva, dar sunt în interesele Republicii Moldova. Vom fi mult mai siguri că nimeni nu va putea să ne creeze probleme, să ne amenințe, dar vom avea relații civilizate", a comentat premierul Iurie Leancă.

„Cred că prin inaugurarea de azi dăm un mesaj pentru toată lumea şi aş vrea să fim prieteni cu toată lumea, dar mesajul să fie foarte clar: R.Moldova şi România, ca să fie cu adevărat independente, au nevoie şi de energie, aşa cum avem nevoie şi de toate celelalte resurse. Împreună putem să fim cu adevărat independenţi şi împreună putem să fim cu adevărat respectaţi pentru asta şi acesta e mesajul pe care îl dăm astăzi Europei şi tuturor. Sunt convins că acest gaz va fi nu doar mai ieftin, dar va fi sigur şi în felul ăsta niciodată R.Moldova nu va sta cu frica că rămâne fără energie", a menționat premierul României, Victor Ponta.

Gazoductul va fi gestionat pe teritoriul Republicii Moldova de întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz, care va presta servicii de transport al gazelor naturale pe teritoriul ţării, iar pe partea română - de compania Transgaz. Următoarea etapă a proiectului este construcţia conductei Ungheni-Chişinău pe teritoriul Republicii Moldova şi a gazoductului Oneşti-Leţcani cu Staţia de Comprimare a gazelor pe teritoriul României.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.