Participarea Ambasadei României la evenimentul EU Language Day din Ottawa

Email Imprimare PDF


Sâmbătă 27 septembrie, Ambasada României la Ottawa a participat la primul eveniment organizat la Ottawa pentru marcarea Zilei Europene a Limbilor. Cu sprijinul voluntarilor, studenți și elevi din comunitatea românilor din capitala Canadei, Ambasada a prezentat publicului informații privind limba română, parte a patrimoniului lingvistic european și a familiei limbilor neo-latine.

De asemena, a organizat două scurte cursuri de învățare a unor noțiuni de limbă română.

Ziua Europeană a Limbilor, găzduită la această primă ediție de Colegiul Glebe, a fost deschisă publicului larg și a beneficiat de o prezență numeroasă și interes din partea participanților, printre care elevi și studenți înscriși la cursurile de limbi străine, organizate cu sprijinul Ottawa Carleton School Board.

Reamintim că trei sferturi din populația Canadei își poate revendica origini europene, în Canada conviețuind comunități care reprezintă practic toate grupurile lingvistice existente pe continentul european.

Corespondenţă de la biroul de presă al misiunii diplomatice

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.