44 de lectorate de limbă şi civilizaţie română deschise în 26 de ţări de pe trei continente

Email Imprimare PDF


Ministerul Afacerilor Externe sprijină un număr de 44 de lectorate de limbă şi civilizaţie română deschise în 26 de ţări de pe 3 continente, precizează ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ocazia deschiderii anului universitar 2014 – 2015, transmite Romanian Global News.

"Ministerul Afacerilor Externe este implicat atât în promovarea în străinătate a sistemului românesc de învăţământ, cât şi în stabilirea cadrului colaborării în domeniu cu diverse state, dar şi în sprijinirea formării de specialişti români în străinătate. MAE negociază şi încheie, între alte documente interguvernamentale, acorduri şi programe de colaborare pe baza cărora se desfăşoară schimburile bilaterale în domeniile educaţiei şi ştiinţei. Aceste documente prevăd schimburile de specialişti, de studenţi şi de profesori, acordarea de burse de studiu, precum şi organizarea unor evenimente sau participarea la manifestări ştiinţifice şi culturale, toate acestea contribuind la promovarea sistemului de învăţământ românesc în străinătate", se mai arată in documentul menționat.

Anual, MAE acordă anual 85 de burse cetăţenilor străini provenind din statele nemembre UE. Acestea au ca scop atât promovarea învăţământului românesc, cât şi formarea viitoarelor elite intelectuale ale altor ţări, pornind de la premiza că investiţia în educaţia tinerei generaţii este profitabilă nu doar primitorului, ci şi donatorului.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.