Eva Şimon: Singurătatea lui Şaguna

Email Imprimare PDF


De 8 ani ne dorim o statuie a marelui Mitropolit Andrei Şaguna în faţa Catedralei Sf. Nicolae din Jula, dar se pare că iniţiativa a fost lăsată moartă atât de către responsabilii maghiari (care au uitat cu voie) cât şi de către români (care au uitat de frica să nu supere pe cineva).

Am primit în schimb, acum un an, un bust al lui Şaguna, cadou din partea statului Român (finanţat de către Departamentul Politici pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni), bust care a fost amplasat în curtea unei case parohiale, în micul sătuleţ bihorean Apateu.

Unii ne sfătuiesc să ne luăm gândul pe veci de la o adevărată statuie Şaguna în faţa Catedralei din Jula, asemănătoare cu cea a episcopului martir Apor Vilmos, din faţa bisericii romano-catolice din centrul Julei. Alţii zic că bustul de la Apateu a fost doar un test (sic!), pentru a vedea cum reacţionează politicienii şi opinia publică maghiară. Celor care ne descurajează le transmitem că nu avem de ce să renunţăm la statuie, pentru că ea nu ar fi împotriva a ceva sau a cuiva, ci exclusiv pentru întărirea identităţii româneşti şi ortodoxe a naţionalităţii noastre.

Şi cât de încurcate sunt căile Domnului: catolicii din Jula pot fi întâmpinaţi duminică de duminică, înainte de a intra la slujbă de statuia episcopului Apor, care a murit împuşcat de soldaţi ai trupelor Armatei Roşii, pe 30 martie 1945, în timp ce se a vrut să oprească cu propriul său trup intrarea soldaţilor sovietici în biserica sa din Gyõr, unde se aflau numeroşi refugiaţi. Acest Apor Vilmos a fost un ungur născut în Sighişoara din România. Cel care am dori noi, românii ortodocşi să ne întâmpine în faţa bisericii din Jula, Andrei Şaguna, este născut într-un oraş din nordul Ungariei, la Mişcolţ, acolo unde familia şi neamurile lui au construit una dintre cele mai impozante biserici ortodoxe din Europa Centrală. Legătura lui Şaguna nu s-a întrerupt niciodată cu meleagurile natale şi cu Budapesta, pentru că şi atunci când a ajuns mitropolit la Sibiu, el îşi avea rudele în Ungaria, iar mult iubita lui mamă, cea care l-a întors de la catolicism la ortodoxie, Anastasia Şaguna, îşi doarme până azi somnul de veci în Cimitirul Kerepesi.

Dacă acceptăm varianta că bustul de la Apateu a fost doar un test despre părerea ungurilor, credem că pe acesta Şaguna l-a trecut cu brio. După o mică nemulţumire şi bosumflare copilărească a primarului din Apateu, care nu a avut o valoare mai mare decât un pârţ fără miros, peste Apateu şi peste bustul lui Şaguna s-a aşternut liniştea. Poate chiar o linişte mult prea mare.

După amplasarea cu mare fast a bustului, în prezenţa unui mitropolit şi a patru episcopi ortodocşi, a numero şi oficiali din România şi prea puţini români din Ungaria, de un an de zile nu am mai auzit despre nimeni că s-ar fi dus la acest bust, de exemplu, să îi aşeze la soclu nişte flori, de ziua de naştere (20 ianuarie) sau de ziua morţii (28 iunie). Nu am auzit ca vreo şcoală românească să ducă elevii în curtea bisericii din Apateu iar un profesor sau un preot să le povestească celor mici cine a fost marele ªaguna...

La Apateu, Şaguna este nedemn de singur. Cu toate că se zicea despre el că îi plăcea pacea, modestia şi singurătatea, în acelaşi timp el era tot timpul foarte apropiat de poporul simplu, de oamenii de rând. Un Şaguna izolat nu ne ajută cu nimic, nu ne întăreşte identitatea şi nici credinţa. Nu ne învaţă despre trecutul nostru, nu ne aminteşte cât este de importantă limba în care vorbeşti, în care îţi rosteşti rugăciunile. Este ca şi cum nici nu ar exista.

Eva Şimon, Foaia Românească

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.