România, dincolo de patimile politice

Email Imprimare PDF

Alegerile s-au încheiat deja, aşa că putem face o mică descriere a ceea ce am obţinut noi, ca naţiune, în urma acestei campanii electorale. Consider că aspectul cel mai important care a ieşit la suprafaţă, este o anumită solidaritate. O solidaritate a celor din emigraţie, mai ales din Europa şi o anumită solidaritate a celor plecaţi în afara graniţelor României cu mulţi dintre cei rămaşi acasă.

După cum e uşor de observat, am folosit cuvântul «anumită», pentru că, din păcate, solidaritatea nu i-a cuprins pe toţi sau pe majoritatea românilor. (Dacă vrem să fim cât mai plini de acurateţe, 54.43% din 64.1% prezenţă la vot, înseamnă 34.8% pro actualul preşedinte şi, în contrapartidă, 29.1% pentru celălalt candidat, din totalul românilor cu drept de vot). Cei mai mulţi, adică 35.9% sau, poate, aproape 35% au stat deoparte.

Nu vreau să mă adâncesc prea mult într-o analiză politică, ci să pornesc de la această firavă solidaritate (dar care a fost însoţită şi de o dureroasă agresivitate faţă de cei care au votat diferit faţă de favoritul toamnei) şi să arăt că nevoia de o revoluţie adâncă, morală şi, mai ales, spirituală, rămâne cea mai stringentă nevoie a neamului nostru.

Vă propun să trecem dincolo de orice patimă electorală şi să facem un exerciţiu mai puţin obişnuit, pentru a vedea societatea românească aşa cum este ea, cine şi cât a greşit, şi, mai ales, care ar fi potecile redresării.

Am ales o oglindă veche, dar bine lustruită şi funcţională pentru orice vreme, şi anume oglinda biblică. În perioada Vechiului Testament, Dumnezeu avea probleme cu propriul popor, care deseori nu Îl asculta, era îndărătnic şi plin de păcate (oare cu cine seamănă, nu chiar cu noi, cei de astăzi?). De fapt ni se şi spune că tot ce este scris în Vechiul Testament este un îndrumar de folos nouă, celor de astăzi, indiferent de popor sau etnie.

Să purcedem, aşadar, la drum. Când Dumnezeu Tatăl le punea în faţa copiilor săi neascultători oglinda Sa, începea treptat ca să le arate greşelile şi abaterile de la Legea Sa, care este o lege a bunului simţ şi, implicit, a bunăstării de toate felurile.

În prim-plan, se afla regele şi camarila. Am putea face o echivalență cu clasa politică românească de astăzi : plini de aroganţă, departe de durerile şi nevoile poporului, gata să se dedea la tot felul de plăceri îndoielnice, gata să mintă şi să fure, ce? Avuţia întregului neam, până la urmă. Orice palmă de pământ, de pădure, orice rest de fabrică trebuie vândut, sub masca privatizării, ca buzunarele largi ale celor care guvernează să fie umplute cu cât mai mulţi arginţi.

De unde ne vin astfel de conducători? Ne-am obişnuit să zicem că fiecare ţară îşi are conducătorii pe care-i merită. Şi, dacă ne uităm la cei mulţi, indiferent de opţiunile de vot, indiferent de vârstă şi de categoria socială, vedem că sunt gata să promoveze aceeaşi mentalitate şi practică a răului: de la lamentaţiile la colţul străzii, la plângeri cât mai mari şi cât se poate de deformate faţă de realitate, la micile-mari furturi, la minciuni şi minciunele, la acceptarea şi perpetuarea relelor sexuale, ca şi cum aceasta ar fi norma. La alergături după căpătuieli lucioase, fără să ţină seama de moralitatea faptelor, ale atitudinilor, de unde şi cum sunt făcuţi banii.

«Vai dragă, ai văzut ce casă şi-a tras ăla? Ce maşină?» Limbajul a devenit unul de gaşcă, de asemănare cu derbedeii de odinioară, din dorinţa de-a fi în pas cu timpurile şi de-a fi cool (adică...grozavi şi mai ales învingători!).

Desigur că nu toţi românii sunt aşa, desigur că nu toţi cei din anturajul politic sunt pătaţi dar, din păcate, există un foarte mare număr de oameni care s-au delăsat de la orice urmă de bun-simţ, de la tradiţiile noastre, care impuneau respect faţă de celălalt şi faţă de ce înseamnă valoare autentică. Unii vor zice că sorgintea să găseşte în sistemul comunist care s-a perpetuat şi după '89 şi, în foarte mare măsură, aşa este. Dar, şi mai mult, originea acestui rău stă în depărtarea noastră de la valorile creştine şi în alergarea după nişte pseudovalori, care sclipesc mai tare la suprafaţă, dar care sunt găunoase pe dinăuntru. Mulţi seamănă cu cei care, în schimbul unor sticle frumos colorate, erau gata să vândă, pe nimic, aur, argint şi pietre scumpe.

N-am terminat însă, exerciţiul nostru. Mult mai vinovaţi decât această mulţime care se înghesuie să apuce oricum fructele prezentului, sunt cărturarii şi fariseii. Şi în Vechiul şi în Noul Testament, Dumnezeu îi ameninţă pe cărturari cu acel «Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici!».

O parte dintre intelectualii noştri (şi din nou trebuie să facem separarea apelor şi să ştim că nu toţi sunt la fel), cu precădere unii filozofi şi scriitori, au găsit cu cale să arunce cu fecale în ideea de România, de românism, în Eminescu şi în tot ce are valoros acest popor. Ba, unul, ne-a declarat pe toţi cei 23 de milioane (atâţia eram la începutul anilor '90), ca fiind buni de dus la spânzurătoare. Unii istorici, ca să iasă din colbul mediocrităţii, au trâmbiţat sus şi tare că istoria trebuie demitizată şi... în loc să ne aşteptăm la curăţirea de «faptele de vitejie » ale PCR şi ale lui Ceauşescu, ne-am trezit că problemele se găsesc la bieţii... Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, la paşoptişti, la Şcoala Ardeleană, la Brătieni şi la alţii ca ei. Şi, neapărat, la Eminescu! Pe vremea lui, a lui Eminescu, epigonii erau "băieţi" aproape de treabă, pentru că ei, cel puţin, recunoşteau meritele strămoşilor. Tot ceea ce voiau, era să iasă şi ei cumva în evidenţă, pe lângă cei aureolaţi de glorie. Astăzi, generaţiile năvalnice şi parţial nevolnice, de la cea optzecistă până la cea foarte tânără, numără destui membri care s-au săturat de tot ce e românesc, de la limbă, la literatură, istorie şi chiar...ţară. Unii o zic direct, alţii mai pe ocolite. Mulţi dintre aceşti cărturari falşi nu scapă ocaziile şi ne reamintesc cât de ruşine le este că sunt români. Aşa, din orice mică sincopă, hai să zic că mi-e ruşine că sunt român. Li se pare că, astfel, sunt superiori. Dar, marea lor tragedie este că nu sunt. Şi mai marea tragedie este că trag după ei mulţi nehotărâţi şi că îi zăpăcesc pe mulţi. E şi normal, pentru că noi, ceilalţi, dăm credit poetului (ca o ironie a sorţii, asta datorită lui Eminescu, a lui Alecsandri, văzuţi ca adevărate pietre de moară de către demolatorii contemporani), filosofului, istoricului şi, până să ne dumirim cine este, ce face , ce zice şi să îl contracarăm, mai trec multe necazuri. Acestui cor i se adaugă şi o parte dintre formatorii de opinie din mass-media, oameni care vor să impresioneze cu orice preţ, fiind gata să lovească în orice sentiment de normalitate a fiinţei umane, a fiinţei naţionale şi în orice reacţie de demnitate românească.

Dar, nu sunt ei cei mai vinovaţi. Ajungem şi la a patra grupare, cea a oamenilor religioşi. Cu numele, cu titulatura, dar nu şi cu fapta şi cugetul. Nu numai unii preoţi sau păstori sunt nepotriviţi pentru slujba pe care o practică, dar şi o parte însemnată dintre credincioşii « obişnuiţi ». Pe toţi aceştia, dacă este să ne luăm după oglinda biblică, Dumnezeu îi ceartă cel mai tare şi îi consideră ca fiind cei mai responsabili pentru degradarea generală. Pe cei care nu reacţionează la relele din societate, ba dimpotrivă, dacă văd un hoţ, un uşuratic, un bârfitor, se unesc cu el. Cât de des, cei care se declară credincioşi, sunt gata să trăiască după preceptele creştine? De multe ori « creştinii » sunt cei care se vaită, sunt nemulţumiţi, înjură, blestemă, vorbesc de rău cetatea (înţeleptul Solomon spunea că o cetate este surpată prin gura celor răi, dar este zidită prin binecuvântarea celor fără prihană), se unesc la mită (tot Solomon zicea că mita şi corupţia distrug un popor) şi la alte fapte de ruşine.

Dar, din nou şi din nou, nu sunt toţi la fel. Şi aici este şi scăparea noastră. Că nu toţi au picat în aceeaşi cursă şi în aceeaşi barcă a detractorilor. Există mulţi credincioşi adevăraţi, care ţin realmente ţara prin faptele şi gândurile lor bune. Există mulţi preoţi şi păstori care-şi fac datoria în faţa Lui Dumnezeu şi a oamenilor. Există scriitori, istorici, jurnalişti şi alţi intelectuali care nu au abdicat de la chemarea de-a fi conştiinţe vii ale societăţii. Aşa cum sunt mulţi oameni « simpli », dar nu simplişti, care ştiu să discearnă grâul de neghină, să fie harnici, să-şi plătească dările, să aibă grijă de copii, de părinţi, de rude, de iarba verde din faţa casei. Şi sunt şi oameni din spectrul politic care asudă tare ca să se păstreze o fărâmă de lege bună sau să se dea o lege care să mai îndrepte lucrurile. Din păcate, de multe ori, nu sunt susţinuţi nici de cetăţeni şi nici de propriul partid. Dar...ei există şi se luptă.

Regenerarea naţiunii însă, poate veni doar printr-o revoluţie morală, care la rându-i poate fi susţinută doar de o revoluţie spirituală. Oglinda ajunge la fiecare dintre noi şi schimbarea începe cu mine şi cu tine. Eu şi cu tine trebuie să fim gata să fim transformaţi în aşa fel încât valorile creştine să devină realitate pentru fiece zi. Aşa vom fi gata să ne respectăm unii pe alţii, să cinstim trecutul, să-l privim cu ochi sincer, să învăţăm din el şi să fim gata să zidim şi pentru prezent, dar şi pentru viitor ( dacă se poate îndelungat). Dacă tot am amintit de scriitori, de istorici şi alţi formatori de opinie, ar trebui să ne zbatem să-i preţuim şi să-i promovăm pe cei care sunt profesionişti şi oameni de bună calitate, de la cei din vechime, până la contemporani. Să-i (re)citim pe Iorga, pe Giurescu, Vlad Georgescu, Eliade Rădulescu, Bălcescu (de ce nu?) şi alţi istorici serioşi, care au argumente solide vis-a-vis de strămoşii noştri şi vă garantez că nu ne va trece deloc prin cap să-i mai ascultăm pe falşii cărturari demolatori de astăzi. Cât despre solidaritate, ea va răsări ca o reacţie firească între oamenii cu suflete luminoase, oneste şi de bună-credinţă (o sintagmă românească profundă, pe nedrept batjocorită după '90).

Cristina Mihai, Ottawa

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.