Protest în fața Ambasadei Republicii Moldova din Atena. Motivul: nepăsarea partidelor care au ajuns la putere, alianța cu comuniștii, corupția

Email Imprimare PDF


Duminică, 22 februarie 2015, ora 11.45, în fața Ambasadei Republicii Moldova din Atena a avut loc un protest (un flashmob, cum l-au numit organizatorii), sub egida Mișcării Civice „Vocea Diasporei", împotriva nepăsării partidelor care au ajuns la putere, după ultimele alegeri, în Republica Moldova, față de alegători și nerespectarea promisiunilor electorale.

Un grup de cetățeni moldoveni din Atena, au protestat în liniște, afișând lozinci scrise pe pancarte și au fluturat steagurile Republicii Moldova și Uniunii Europene.

Principalele nemulțumiri ale protestatarilor sunt: abaterea de la programul de integrare europeană și posibila alianță cu Partidul Comunist a partidelor PLDM și PDM, ce au format alianța de guvernare.

Inițiatorii acestui flashmob au fost: Alexandru Cazacu, din Parma Italia și Mihail Zaharescu din Atena, Grecia.

Organizatorii, Mihail Zaharescu, Vaceslav Schimbov, Larisa Bilhac și Adrian Ceaică, sunt aceiași care la alegerile de la sfârșitul anului trecut au mobilizat cetățenii moldoveni din Grecia, pentru a ieși la vot pentru a susține partidele aflate acum la guvernare. Nemulțumirea, dincolo de cea din partea partidelor de centru-dreapta, coalizate pentru a avea majoritatea în Parlamentul Moldav, vine și din cauza reproșurilor cetățenilor care s-au lăsat convinși de aceștia la scrutinul electoral, de a se prezenta la vot. Acesta este și motivul pentru care mulți nu au dat curs îndemnului de a protesta astăzi.

Mai întâi, d-na Larisa Bilhac, a citit Declarația Diasporei, semnată de reprezentanții emigranților moldoveni, după care, pe cele două trotuare din fața ambasadei, s-au ridicat pancartele și steagurile. Nu s-au strigat lozinci, totul decurgând într-o deplină liniște. Acesta cred că este și motivul pentru care nimeni din ambasadă nu s-a ostenit să iasă măcar pentru câteva clipe pentru a discuta cu protestatarii, deși organizatorii ne-au asigurat că au anunțat protestul lor la ambasadă.

Scopul protestului de astăzi este de a ne exprima dezamăgirea și regretul profund față de situația ce s-a creat în țară. Am votat pentru partidele pro-europene și ni s-a oferit o alianță ilegală cu comuniștii și un guvern incapabil de a guverna țara. Este cel mai prost guvern din toți anii aceștia de independență a republicii Moldova, bazat pe cumătrism și rude.", ne-a declarat indignată d-na Larisa Bilhac.

Din fața ambasadei, grupul de protestatari s-a deplasat la Poalele Acropolelor, în fața Amfiteatrului, exact în locul unde cu un an în urmă, mai exact pe 28 aprilie 2014, prim-ministrul de atunci, Iurie Leancă și alți oficiali, au anunțat suspendarea vizelor și libera circulație a cetățenilor Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Cum era de așteptat, între membrii protestatari s-au iscat discuții contradictorii privind situația politică și economică din republica Moldova. Cineva a strigat: „Doar unirea cu România mai poate rezolva problema Moldovei de astăzi!" și numaidecât, un tânăr moldovean, Alexei Tudoreanu am aflat că se numește, care ținea la vedere o pancartă pe care scria: „Vrem justiție si procuror european", a intervenit: „Ce vrem să facem, să ne rezolve România problemele noastre? Mai întâi să punem capăt corupției și dezastrului din Moldova noi înșine și abia apoi să cerem unirea!"

Un alt protestatar a acuzat alegerea greșită a actualilor parlamentari. Atunci, cineva profund dezamăgit, a spus: „Pe cine altcineva să alegem? Pur și simplu nu avem dintre cine alege!". Adrian Ceaică a strigat: „Nu vrem schimbarea și nici realegerea altor parlamentari, ci doar să-și îndeplinească obiectivele anunțate în campania electorală, obiective cu care au câștigat alegerile; atât și nimic mai mult!"

La finalul protestului am aflat că în același timp au fost proteste de aceeași natură atât la Chișinău cât și în alte multe țări unde sunt emigranți moldoveni.

Redăm mai jos declarația așa cum ne-a fost transmisă de organizatori:

Stimați compatrioți:

Noi, cetățenii R. Moldova, stabiliți peste hotare, ne exprimăm regretul profund față de situația în care se află R. Moldova:

-Noi, cetățenii acestei țări, ne simțim trădați și manipulați.

-Suntem profund indignați de situația politică din țară din ultimele luni.

-Suntem profund dezamăgiți de situația economică și financiară din R. Moldova.

-Suntem profund dezamăgiți de acțiunile incoerente ale partidelor care și-au asumat guvernarea și care acum încearcă să schimbe macazul spre alte interese și valori.

-Manifestăm dezacordul față de politicile netransparente ale partidelor de guvernământ.

-Suntem pentru menținerea cursului european al R. Moldova.

-Suntem împotriva oricăror jocuri de culise sau fățișe care contravin promisiunilor făcute de partide în timpul campaniei electorale.

-Suntem pentru restabilirea Alianței pentru Integrare Europeană în formatul: PLDM, PD, PL și nu uităm că ați promis Guvernare fără comuniști!

-Vă amintim că noi, cetățenii, suntem cu ochii pe voi și acum, nu doar în timpul campaniei electorale.

-Cerem responsabilitate și coerență în politicile promovate de către partidele Dvs.

-Cerem menținerea Cursului european al R. Moldova.

-Cerem elucidarea imediată a problemelor ce țin de Banca de Economii a R. Moldova și Concesionarea Aeroportului Chișinău.

-Cerem investigarea cazului de devalorizare a valutei naționale și identificarea responsabililor.

-Cerem menținerea unui dialog permanent și consultarea opiniei publice în luarea deciziilor strategice pentru R. Moldova.

- Vrem să Vă vedem implicați în tăieri de panglici la deschiderea școlilor, stadioanelor, spitalelor, drumurilor, etc. și acum, nu numai în campanie electorală.

Noi, cei care am susținut partidele în campania electorală, observăm că ele au uitat ce au promis să facă.

Ținem să menționăm că suntem conștienți de puterea pe care v-am dat-o în scrutinul din 30 noiembrie 2014 și vrem să vă atenționăm că, la următorul scrutin electoral, ne vom baza exclusiv pe acțiuni și rezultate.

Mișcarea Civică „Vocea Diasporei"

Semnatari:

Inițiator/coordonator: Alexandru Cazacu - Parma, Italia

Membrii Consiliu Coordonator MCVD, reprezentanți macroregiuni:

Victoria Ionel - Lisabona, Portugalia

Rodica Sibova - Alicante, Spania

Larisa Bilhac - Atena Grecia

Mihail Zaharescu - Atena, Grecia

Elena Dragalin - Philadelphia, Pennsylvania, SUA

Ruslan Vdovicenco - San Francisco, California, SUA

Eduard Moldovanu - Silea, Italia

Vlad Dragalin - Philadelphia, Pennsylvania, SUA

Pentru Romedia.gr - Corespondență de la Dan Hașdean

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.