Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a 25-a

Email Imprimare PDF


Festivalul Naţional de Teatru este preocupat şi de generaţia tânără de actori, precum şi de evoluţia acestora. Anul trecut, echipa FNT  şi-a asumat curajul de a produce musicalul „West Side Story” – un spectacol de anvergură care a câştigat la modul absolut pariul atât cu publicul, dar mai ales cu cei 22 de actori tineri selecţionaţi împreună cu Marina Constantinescu, Răzvan Mazilu şi Adrian George Popescu, ale căror abnegaţie şi prestaţie scenică au adeverit logo-ul sub care s-a desfăşurat această co-producţie FNT – Odeon: „Manifestul unei Generaţii”.

Continuăm proiectul în jurul tinerei generaţii şi în acest an. Am identificat probleme majore, fenomene din interiorul societăţii pe care, prin intermediul artelor spectacolului, le putem pune în lumina dezbaterii publice prin ceea ce am putea numi un „Manifest pentru Dialog”.
Astfel, prin parteneriatul între două din cele mai puternice evenimente festivaliere din România – Festivalul Naţional de Teatru şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – cu implicarea şi susţinerea generoasă a BRD – Groupe Société Générale, vom iniţia în cadrul celei de-a 25-a ediţii a FNT o platformă cu titlul „Manifest pentru Dialog”, pe care o vom dezvolta pornind de la spectacolul „Antisocial”, creat de regizorul Bogdan Georgescu pe un text generat prin tehnici de Artă Activă împreună cu cei şapte tineri actori ai spectacolului, în cadrul unui workshop iniţiat de Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi  Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Antisocial” este un spectacol care vorbeşte despre fractura dialogului dintre tineri, profesori şi părinţi, o fractură accentuată de dezvoltarea IT fără precedent şi de evoluţia pe care o trăim în anii mileniului trei, aparent împreună. Este un spectacol care vorbeşte acut despre absenţa unei legi normale şi morale a învăţământului românesc. „Antisocial” este un spectacol care nu acuză, ci provoacă la meditaţie şi adevăr, la dezbateri şi, sperăm, la soluţii.
Prin dezbaterile la care este invitat publicul, proiectul îşi propune ca toată lumea implicată – tineri, dascăli, părinţi, factori de decizie, societatea civilă – să aibă oportunitatea de a purta un dialog constructiv, pornind de la cazul prezentat în spectacol, care să conducă la soluţii concrete, astfel încât să prezentăm forurilor competente concluzii menite să dinamizeze definitivarea şi adoptarea unei legi a învăţământului românesc bazată pe valoare, respect şi dialog.
Mai multe detalii despre FNT 2015 găsiți pe www.fnt.ro. Urmăriți-ne pe pagina de Facebook: FNT – Festivalul National de Teatru / The National Theatre Festival

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.