"Al doilea joc" de Corneliu Porumboiu la Cinemateca prestigiosului Institut de Artă Contemporană din Londra

Email Imprimare PDF


Institutul de Artă Contemporană din Londra (ICA) va proiecta în data de 1 septembrie filmul "Al doilea joc", în regia lui Corneliul Porumboiu (foto), ca parte din sezonul de proiecții Offside, ICR Londra sprijinind evenimentul prin promovarea acestei pelicule originale și personale. Programul Cinematecii ICA cuprinde în această toamnă filme ce folosesc fotbalul ca modalitate mai largă de a explora chestiuni sociale și politice.

Alături de tatăl său, care a fost arbitru de fotbal în timpul regimului Ceauşescu, regizorul comentează înregistrarea pe casetă video a unui meci dintre echipele Dinamo şi Steaua din 1988. Partida se disputa pe o ninsoare intensă, care făcea semnele de marcare ale terenului de nedistins, însă tribunele erau pline de suporteri în ciuda condițiilor meteo nefavorabile. Sarcina de a arbitra la centru i-a revenit lui Adrian Porumboiu, care a explicat în detaliu regula avantajului în fotbal, revăzând acest meci 25 de ani mai târziu. Regizorul Corneliu Porumboiu a declarat că "proiectul a fost terminat mai demult. Este un proiect mai atipic şi pe care l-am realizat foarte repede" și a precizat că finanţarea proiectului s-a bazat pe surse proprii.

"Al doilea joc" a fost proiectat în premieră britanică anul trecut, în cadrul Festivalului de Film Est End din Londra, cu sprijinul ICR.

Corneliu Porumboiu s-a născut în 1975, la Vaslui, şi a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), unde a studiat regia de film. Scurtmetrajele sale realizate în timpul facultăţii au fost premiate la festivaluri importante de film precum cele de la Cannes şi Montpellier. În 2006, a fost lansat primul său lungmetraj, "A fost sau n-a fost?", care a câştigat Camera d'Or pentru debut şi Label Europe - premiul distribuitorilor de film. În 2009, al doilea lungmetraj al său, "Poliţist, Adjectiv", a câştigat premiul FIPRESCI şi premiul juriului la Cannes, unde a fost proiectat în secţiunea Un Certain Regard. În 2014, Porumboiu a prezentat publicului cel de-al treilea lungmetraj al său, "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", care a fost proiectat în competiţiile oficiale ale unor festivaluri de film precum cele de la Locarno, Sarajevo, New York, Toronto şi Salonic.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.