Cursuri pentru asociațiile românești din Andaluzia

Email Imprimare PDF


Asociaţia TRAIAN organizează un Curs de căutare de fonduri pentru membrii asociaţiilor din zona Andaluziei. Ȋn perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2015 Asociaţia hispano română din Córdoba, TRAIAN, organizează cursul denumit generic "Curs de căutare de fonduri - Fundraisnig" se arată într-un comunicat de presă primit la redacție.

Cursul este gratuit pentru cei 28 de participanţi, are o durată de 60 ore şi se face ȋn totalitate ȋn modalitatea "on line". Participanţii la acest curs sunt membri desemnaţi de consiliile directoare ale asociaţiilor de români din Andaluzia.

Finanţarea acestui curs vine de la DPRRP România şi de la Fundaţia CAJA SUR din Córdoba. Acest curs se organizează ȋn cadrul Proiectului Reţea de asociaţii de români din Andaluzia 2015, proiect care are ca obiectiv principal ȋncurajarea consolidării mediului asociativ românesc din afara graniţelor prin sprijinirea dezvoltării şi consolidării Reţelei de Asociaţii de români din Andaluzia și îmbunǎtǎṭirea pregătirii persoanelor integrate în asociaţii mai spune Gheorghe Stan, Preşedintele Asociaţiei TRAIAN, în comunicatul de presă preluat.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.