Eva Șimon: Pedagogul, un model în viaţă

Email Imprimare PDF


Iată că totuşi se poate!, am putea exclama cu satisfacţie în urma cunoaşterii celor mai noi rezultate de la grădiniţa şi şcoala românească din Bătania: aici copiii vorbesc frumos şi cu plăcere româneşte!!! După ani buni, chiar decenii, de eşecuri şi nereuşite, când ne-am tot plâns (mai mult de milă), că la aşa-zisele noastre şcoli „româneşti" nu se mai poate preda limba română cu succes, motivele fiind multiple (copiii nu mai sunt cum au fost pe vremuri, ei nu mai aduc din familie vorba românească, nici părinţii nu mai ţin să vorbească limba bunicilor lor, şi nici nu are prea mult rost să-i chinuim pe copii cu româna când e mult mai util să ştie engleza sau germana etc. etc.), acum ni se demonstrează că totuşi se poate.

Reţeta succesului de la instituţia de învăţământ ce poartă numele poetului şi regizorului român Lucian Magdu pare să fie una simplă: ai nevoie neapărat de pedagogi bine pregătiţi şi devotaţi, care să colaboreze permanent şi în strânsă legătură cu părinţii, deoarece ingredientul cel mai important – copilul – este la fel peste tot, el vrea să cunoască lumea şi vrea să imite persoana pe care o îndrăgeşte, fie aceasta mama, educatoarea sau învăţătoarea. Şi dacă există toate aceste „ingrediente", bucătarul-şef, adică directorul, cu o strategie bună şi multă consecvenţă, poate obţine rezultate frumoase, încurajatoare şi care să fie un exemplu de urmat şi pentru alţii.

S-a accentuat şi la conferinţa de săptămâna trecută de la Bătania cât este de importantă persoana pedagogului, cheia soluţiei în problema învăţării limbii române la şcolile şi grădiniţele de naţionalitate română. Construcţia se face întotdeauna de jos în sus. Degeaba dă vina facultatea pe liceu, liceul pe şcoala generală, şcoala pe grădiniţă, iar grădiniţa pe părinţi, iată că la Bătania se vede clar că printr-o strânsă colaborare, construind cunoştinţele copilului de jos în sus, se pot obţine rezultate satisfăcătoare. Există în lume nenumărate exemple care demostrează cât este de importantă persoana profesorului în formarea viitorului unui copil. În unele cazuri, rolul pedagogului este chiar mai important decât cel al părinţilor. Este cunoscut cazul scriitorului francez Albert Camus, care după ce a obţinut Premiul Nobel pentru Literatură, i-a mulţumit profesorului său, Louis Germain, într-o scrisoare: „Am primit un premiu mult prea măreț, un premiu pe care nici nu l-am căutat, nici nu l-am solicitat. Dar când am auzit vestea, primul meu gând, după mama, a fost la dumneata. Fără dumneata, fără mâna plină de afecțiune pe care ai întins-o copilului mărunt și sărman ce eram, fără învățăturile și exemplul dumitale, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

Nu pun mare preț pe premiul acesta. Dar cel puțin îmi oferă șansa de a-ți spune ce ai însemnat și ce însemni încă pentru mine, și să te asigur că toate eforturile dumitale, munca dumitale și generozitatea cu care i te-ai dedicate trup și suflet, toate acestea sunt încă vii într-unul dintre micii dumitale școlari care, în ciuda trecerii timpului, nu a încetat să fie elevul dumitale recunoscător. Te îmbrățișez din toată inima mea. Albert Camus" Din răspunsul profesorului Germain, extragem doar partea care trebuie să fie valabilă pentru toţi pedagogii de ieri, de azi şi de mâine. „De-a lungul carierei mele, cred că am respectat ce e mai sacru într-un copil: dreptul de a-și căuta propriul adevăr. V-am iubit pe toți și cred că am făcut tot ce mi-a stat în putință să nu-mi manifest ideile mele prea apăsătoare pentru mințile voastre tinere... Cu afecțiune, Louis Germain"

Foto: Unicat la românii din Ungaria: magnet de frigider cu şcoala românească din Bătania.

Credit foto: Foaia Românească

Editorial al Evei Șimon, 30 octombrie 2015

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.