Eva Șimon: Vitrina să fie frumoasă, debaraua nu contează!

Email Imprimare PDF


În momentul de faţă, anul Domnului 2015, nu există niciun om sau nicio instituţie în Ungaria care ar putea da un răspuns convingător la întrebarea: câţi români trăiesc azi în Ungaria? Noi zicem că suntem vreo 10 mii, ei zic că suntem peste 35 de mii. Diferenţa este uriaşă şi fiecare se bazează pe un alt adevăr.

 

„Noi", adică reprezentanţii comunităţii istorice credem că numărul românilor din Ungaria de azi se poate calcula în următorul fel: numărul credincioşilor români ortodocşi + numărul câtorva greco-catolici de origine română din nord-estul Ungariei + numărul neoprotestanţilor din localităţile cu populaţie tradiţională românească. Poate există câte un catolic sau reformat român, dar numărul acestora nu modifică în mod semnificativ rezultatul estimativ. „Ei", adică autorităţile ungare, ne-au spus însă că suntem de trei, aproape de patru ori mai mulţi. În urma recensământului din 2011, ne-am „trezit" că suntem muuult mai mulţi, şi că avem printre noi mii de români romano-catolici şi reformaţi. Categoric, ar fi fain ca ei să aibă dreptate. Acest „bum" de români în Ungaria, creşterea numărului nostru de 7.995 la 35.000, în doar zece ani, din 2001 până în 2011, nu a adus însă după sine nicio schimbare: nu avem mai multe biserici, nu avem mai multe şcoli româneşti, nu avem mai mulţi elevi români, nu vorbim şi nu citim mai mult româneşte. (Ba, ceva totuşi creşte şi se sporeşte: numărul autoguvernărilor româneşti! Ele apar, ca ciupercile după ploaie, la fiecare alegeri, inclusiv în localităţi unde nimeni nu s-a declarat român!) Cu siguranţă, vor mai trebui să treacă ani sau decenii ca să ne dăm seama exact cine şi din ce interese se joacă cu numărul românilor din Ungaria. Până la următoarea numărătoare a populaţiei Ungariei rămâne însă să existăm cu această schizofrenie, când ne prefacem că suntem mulţi, cu toate să suntem mult mai puţini. Şi tot mai puţini. În zilele obişnuite nu ne preocupă câţi suntem, eventual în prag de alegeri mai cercetăm statisticile recensământului şi rămânem şocaţi că de 5–10 ani avem autoguvernări româneşti în localităţi unde nu este urmă de român. Vitrina să fie frumoasă, debaraua nu contează!

Sfârşitul săptămânii trecute a fost deosebit de bogat în activităţi româneşti: vineri, la şcoala din Micherechi, după o săptămână de programe educative şi distractive, dedicate limbii materne, elevi din cinci şcoli româneşti din Ungaria s-au întrecut în ale ortografiei româneşti; la grădiniţa din Micherechi, copii şi educatoare au primit cu multă simpatie spectacolul de teatru al unui grup de tineri „actori" de la Asociaţia bolnavilor de sindrom Down din Oradea; cu o zi înainte, la şcoala din Bătania, directoarea şi adjuncta Liceului „N. Bălcescu" din Jula au făcut o prezentare a singurului liceu de acest gen din Ungaria, pentru a convinge elevii din clasa a opta şi părinţii acestora despre avantajele studierii limbii române şi după anii de şcoală generală; apoi sâmbătă şi duminică, cercetători români din Ungaria şi România, istorici, lingvişti, etnografi, profesori s-au întâlnit la Jula pentru a dezbate şi analiza trecutul, schimbările lingvistice, etnografia, folclorul românilor din Ungaria. Toate astea s-au întâmplat în comunitatea „istorică", şi poate au mai fost şi altele care îi scapă jurnalistului.

Dar la niciun eveniment nu am văzut vreun primar ungur, vreun deputat parlamentar sau oficialitate.

Vinerea trecută, şi în Budapesta s-a organizat un program „românesc" (se pare) de mare anvergură, la care au fost invitaţi să ţină prelegeri ombudsmanul adjunct, consilieri ministeriali, profesori universitari – toţi conferenţiarii fiind unguri. La „Consfătuirea ştiinţifică organizată cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române din Budapesta" (organizată de Autoguvernarea Românească pe Capitală) s-a vorbit despre situaţia juridică a naţionalitălor din Ungaria, despre legăturile româno-maghiare, bla-bla-bla, dar fără conferenţiari români.

Presupunem că nici în public nu prea au fost români. (Scuze de la cei puţini care poate s-au rătăcit pe acolo!) Deci, avem dreptate când zicem: Vitrina să fie frumoasă, debaraua nu contează!?

Editorial Eva Șimon, Foaia Românească, Ungaria

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.