Ziua Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României și al Românilor

Email Imprimare PDF


Sfantul Apostol Andrei, apostolul care încreștinat poporul român, a fost fratele Sfantului Petru, si împreuna au fost primii ucenici ai lui Hristos, transmite Romanian Global News.

 

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde sa predice. Astfel, Sfantul Apostol Andrei va predica in Scytia si Asia Mica. Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, in Grecia. Nu se cunoaste cu exactitate anul mortii sale, se presupune ca ar fi fost in timpul uneia dintre persecutiile lui Nero (54-68) sau Diocletian (81-96).

Potrivit traditiei, a fost rastignit pe o cruce in forma de „X". In anul 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca ziua Sfantului Andrei sa fie insemnata in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar in 1997, Sfantul Andrei a fost proclamat ocrotitorul Romaniei și al românilor.

Sfântul Andrei este celebrat în 30 noiembrie, iar sărbătorii sale i-au fost asociate nenumărate obiceiuri şi credinţe arhaice, unele cu totul neobişnuite. Se spune că în noaptea Sfântului Andrei strigoii bântuie prin lume şi au puterea de a face rău, iar alte tradiţii leagă această sărbătoare de intrarea în Anul nou dacic.

Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul românilor, dar a fost asociat şi unei divinităţi dacice, ce ar fi purtat numele de Sântandrei. Ziua în care este celebrat, 30 noiembrie, a fost asociată de etnologi intrării în Anul nou dacic, scrie www.adevarul.ro.

„Anul nou dacic cuprinde printre altele ideea morţii simbolice a divinităţii adorate, bocetul Andreiului, ospeţe nocturne (Noaptea Strigoilor sau păzitul usturoiului), excese de mâncare, băutură şi distracţie, prepararea şi consumarea alimentelor (turta lui Andrei) şi băuturilor rituale, credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele animalelor, că vorbesc animalele, că se prind farmecele şi vrăjitoriile, mai ales cele de aflare a ursitei", scrie etnologul Ion Ghinoiu, în volumul Dicţionar de Mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

O păpuşă confecţionată din cârpe, substitut al anului mort, era bocită de fete în noaptea de 29 spre 30 noiembrie.

„Păpuşa, care a luat numele Apostolului Andrei, propovăduitor al credinţei în Iisus, în primele decenii ale primului mileniu de creştinism în ţinuturile de la Dunărea de Jos, este substitutul divinităţii care murea şi renăştea simbolic la Anul Nou Dacic, celebrat în perioada Dyonisiacelor", afirma Ion Ghinoiu, în volumul Dicţionar de Mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

Lupul – simbol al sărbătorii Lupul era animalul asociat sfântului Andrei. Potrivit tradiţiei, se spunea că lupoaicele căutau cu înverşunare tăciuni aprinşi. "Cele care nu reuşeau să mănânce foc, simbol universal al masculinităţii şi virilităţii, rămâneau sterpe un an de zile. Pentru ca acestea să nu găsească cărbuni aprinşi să-i mănânce şi să se înmulţească peste măsură, femeile nu scoteau cenuşa din vatră şi, în niciun chip, nu împrumutau foc vecinilor", informa Ion Ghinoiu.

„Ziua Sfântului Andrei se mai cheamă şi Ziua Lupului sau Gădineţul Şchiop, serbându-se pretutindeni cu nelucru, ca să nu strice lupii vitele şi mai ales oile şi caprele. Primejdia este însă nu numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care ar îndrăzni a pleca la drumuri în această zi, când porneşte lupăria", scrie Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români (1913).

„Gădineţul era prăznuit cu unele interdicţii de muncă (nu se prelucra lâna de oaie şi pieile de animale), se efectuau diferite acte rituale cu caracter apotropaic (ungerea coarnelor vitelor, porţilor şi uşilor cu usturoi, legarea sau încleştarea dinţilor de la pieptenii de scărmănat lâna)", afirma Ion Ghinoiu.

Vitele care mugesc spre Sfântul Andrei, caii care nechează şi păsările care ţipă vestesc lupul care se apropie de ograda omului, astfel că fiecare gospodar trebuie să aibă grijă de animale. În satele din Ţara Haţegului se crede că în această zi îşi vede lupul coada.

„De casa al cărui stăpân şi stăpână nu muncesc în această zi lupul nu se poate apropia. De aici se spune că poţi să munceşti în orice zi, cât de mare, numai în această zi să serbezi", scrie Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români (1913).

Noaptea strigoilor

Noaptea Sfântului Andrei era noaptea strigoilor vii şi a strigoilor morţi. Se credea că fiinţele supranaturale se întâlnesc în locuri tainice, unde joacă, îşi măsoară puterile şi îşi aleg conducătorul.

„Atunci ies din morminte şi au cea mai mare putere. Sug sângele animalelor şi beau laptele vacilor, mănâncă inimile oamenilor şi le sug sângele", scrie Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români (1913).

Potrivit etnografului, de Sfântul Andrei se fac cruci pe la ferestre cu usturoi, se ung coarnele vitelor şi mănâncă toţi usturoiul de care fug strigoii.

„Strigoii vin totdeauna spre Sfântul Andreiu, se culcă afară, iar cei morţi ies din mormânt, până la trei ani, şi vin noaptea pe la casele lor, să facă ceva celor din casă, cu care şi vorbesc, stând totdeauna până la miezul nopţii. Unii povestesc că strigoii vii nu se duc toţi cu trupul, ci la unii adormind înspre Sfântul Andrei le iese numai sufletul care se prefecae în fel de fel de animale şi dacă trupul acestor strigoi este mutat din locul unde s-a culcat rămâne mort, căci întorcându-se sufletul şi nemaigăsind trupul în locul în care l-a lăsat, se duce pe aceea lume", scria Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români (1913).

Pentru a fi feriţi de strigoi, oamenii mâncau mujdei de usturoi, ungeau cu usturoi clanţele uşilor, crucea cercevelelor de la ferestre, uneltele de pe vatra focului şi coarnele vitelor. Tinerii se întâlneau şi se închideau într-o casă unde păzeau usturoiul şi petreceau ca la un Revelion, iar femeile înconjurau vacile mulgătoare împrăşiind mac împrejurul lor.

„În zilele când se ştie că umblă strigoii, la Andreiu de iarnă mai ales, să mănânce toată lumea usturoi, să se ungă pe la toate încheieturile cu usturoiu, să ungă crucile ferestrelor, uşile, gura cuptorului, coarnele vitelor şi îndeobşte toate lucrurile din gospodărie cu usturoiu, căci de usturoiu strigoii fug în toate părţile", scrie Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români (1913).

Etnograful menţiona un poem al lui Vasile Alecsandri, care înfăţişează această noapte: „Sgomot trist în câmp răsună, vin strigoii, se adună părăsind a lor secrii. Voi creştinelor popoare faceţi cruci mântuitoare, căci e noaptea-ngrozitoare, noaptea Sfântului Andrii".

Mai multe tradiţii ciudate erau legate de sărbătoarea Sfântului Andrei:

Un obicei relatat de Tudor Pamfile este măsurarea norocului. „Spre Sfântul Andreiu se măsoară bine nouă ceşcuţi de apă, după care se toarnă toate într-o strachină aşezată sub icoană. Acolo se lasă strachina toată noaptea şi a doua zi se măsoară din nou apa din strachină. De va fi mai multă decât s-a pus, măcar cu o picătură, acest fapt arată că omul are noroc", informa Tudor Pamfile, în volumul „Duşmani şi prieteni ai poporului".

„Unii pun la Andreiu o crenguţă de măr în apă, într-un loc unde nu-i nici prea cald nici prea frig. Dacă ea înmugureşte şi înfloreşte, cel ce a pus-o este un om norocos", scrie Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români (1913).

De Sfântul Andrei, fetele nemăritate se adunau mai multe la o casă, unde îşi pregăteau fiecare câte un colac, îl coceau şi, după ce se răcea, semănau în mijlocul lui un căţel de usturoi.

„La plecare, fiecare participantă îşi lua colacul acasă pe care îl ţinea o săptămână la loc călduţ. Răsăritul usturoiului era interpretat ca răspuns favorabil al divinităţii că fata va avea noroc în acel an la căsătorie", afirma Ion Ghinoiu, în volumul Dicţionar de Mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

Nu se lucra de Sfântul Andrei

Era bine ca în această seară nimeni să nu îşi măture casa, să nu arunce gunoiul din gospodărie. „Cine lucrează de Sfântul Andrei şi în ajunul zilei, înţepând mai ales cu acul, se îmbolnăveşte", scrie Tudor Pamfile.

„În seara de către sfântul Andrei fetele şi văduvele îşi fac pe ursită, vrăjind de dragoste, de peţire, căutându-şi de noroc sau făcându-şi farmece de răutate, care trebuie să se lipească de duşmani şi de casele lor", scrie Tudor Pamfile.

„Prin alte părţi, fetele merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă prin ajutorul ciuturei sau lumânăricii până când se luminează bine faţa apei. Când a ajuns lumânarea acolo, fata zice: Sfinte Andreiu, scoate-i chipul la faţa apei, ca în vis să-l visez, ca aievea să-l văz. Atunci apa din fântână se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul uristului ei", scrie Tudor Pamfile.

Descântecele şi aflarea ursitului

„Alte fete vrăjesc cu oglinzile. Se pune o fată pe un scaun având înaintea ei o oglindă, în spate alta, iar la dreapta şi la stânga câte două sau patru lumânări. Dacă fetei i se arată ceva în oglindă ea îşi va face unele socotinţe cu privire la viitorul ei. Astfel, de pildă, dacă i se va părea un mort, va zice că bărbatul pe care-l va lua va muri peste puţin de la căsătorie", scrie Tudor Pamfile.

„Alte fete se suie pe poarta ogrăzii unde ascultă: încotro vor cânta cocoşii întâiu, din partea aceea cred că le vor veni peţitorii şi se înţelege, se pot gândi la cei ce sunt cu casele într-acea parte", scrie Tudor Pamfile.

„Unele fete umblă cu picioarele goale. Aceea ce se va înţepe se va mărita mai curând. Aceea ce va călca peste o surcea uscată va avea un bărbat bătrân", scrie Tudor Pamfile.

Nimeni nu dă împrumut de Sfântul Andrei, conform unei credinţe din popor.

Dacă luna va fi plină şi cerul senin se zice că iarna va fi blândă. Dacă luna va fi plină şi cerul va fi întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.