Titus Corlățean i-a spus Secretarul general al Consiliului Europei despre abuzurile autorităților norvegiene împotriva copiilor și părinților

Email Imprimare PDF


Marți, 26 ianuarie a.c., cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, senatorul Titus Corlățean a intervenit în plenul Adunării, formulând o interpelare adresată Secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, prezent la dezbateri, transmite Romanian Global News.

În interpelarea sa, senatorul român l-a informat pe Secretarul general al Consiliului Europei cu privire la vizita Delegației Parlamentului României în Norvegia din care a făcut parte, vizită care a avut ca scop întreprinderea de demersuri în vederea reîntregirii familiei Bodnariu. A prezentat pe scurt cazul menționat.

Relevând caracterul profund disproporționat și abuziv al măsurilor luate de Serviciul norvegian local de protecție a copilului (Barnevernet), senatorul român a arătat că există în Norvegia zeci de mii de cazuri similare în ultimii ani care au avut ca rezultat separarea copiilor de părinți. Acest fapt denotă o problemă de sistem care necesită o examinare imediată din partea Consiliului Europei.

În răspunsul său, Secretarul general al Consiliului Europei a declarat că nu deține elemente privind cazul individual menționat, dar că totodată confirmă existența unor probleme semnalate anterior între Norvegia și alte state membre, în situații similare privind relația dintre părinți și copii.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.