Batista Cubei şi Andrei Năstase contra UE

Email Imprimare PDF


Am trăit s-o vedem şi pe asta! Platforma DA spune NU Europei de dragul alianţei monstruoase cu interlopul Renato Usatîi şi putinistul declarat Dodon, scrie jurnalistul petru Bogatu pe blogul său, preluat de Romanian Global News.

Liderul PDA, Andrei Năstase, cântându-le în strună slugilor Moscovei, şi-ar dori să se "pună batista pe ţâmbal" când vine vorba de UE. Nici mai mult, nici mai puţin. Altfel spus, el înclină s-o lase mai moale vreun an-doi cu implementarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Mai pe şleau vorbind, Platforma DA vrea să impună un moratoriu asupra parcursului european al Republicii Moldova pentru a face între timp curăţenie în societate.

Personajul acesta, dacă nu-i un fariseu care ne ia de fraieri, e cu siguranţă un idiot. Cel fel de luptă anticorupţie vrea el să ducă în afara standardului european? Cu ce mijloace doreşte Andrei Năstase să salubrizeze societatea dacă le respinge pe cele prevăzute de acordul de asociere la UE?

Dicolo de regimul liberal de guvernare democratică, singurul care poate să asigure o justiţie independentă, există doar autocraţii mai mult sau mai puţin perverse şi toate eminamente corupte. Acestea îmbracă forma regimului teocratic iranian, regimului al-Assad, regimului Turkmenbashi, regimului Putin, regimului Lukaşenko, regimului Mugabe, regimului coloneilor negri, regimului generalului Batista care a guvernat Cuba până la Castro.ş.a.m.d. Cale de mijloc nu este.

Experienţa ţărilor din fostul bloc sovietic a demonstrat fără putinţă de tăgadă că au reuşit să se modernizeze şi să se civilizeze mai repede statele care au implementat efectiv standardele europene în justiţie, politică, economie şi viaţa socială. România are la ora actuală o putere judecătorească independentă şi combate corupţia cu succes tocmai datorită unei integrări plenare în Uniunea Europeană. Dacă rămânea în afara graniţelor UE, Bucureştiul ar fi fost condus din umbră şi astăzi de mogulii SOV şi Dan Voiculescu care până mai ieri erau şi ei nişte păpuşari de teapa lui Plahotniuc.

Cândva Vladimir Voronin îşi propunea să transforme Republica Moldova în Cuba Europei. Azi, liderul PDA vrea să înlocuiască integrarea europeană cu o autocraţie de tipul regimului cubanez Batista. Ne promite să facă dreptate şi curăţenie fără acordul de asociere cu UE, dar cu Dodon şi Renato Usatîi. Altminteri zicând, cu Putin. Spasibo, tovarişci, niet.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.