Adrian Pătrușcă în EVZ: Bodnariu-Barnevernet-Norvegia - Când NEBUNII pun mâna pe conducerea BALAMUCULUI și fac experimente sociale

Email Imprimare PDF


Până acum, cazul familiei Bodnariu și traumele la care aceasta este supusă de către statul norvegian au avut parte de o abordare mai degrabă emoțională. Este meritul doctorului Daniela Mariș că face pasul spre o abordare științifică, cu mintea lucidă și cu sistem riguros, într-un excepțional text, intitulat „Barnevernet sau mic ghid de psihiatrie cu susu'n jos", publicat pe Facebook, scrie Adrian Pătrușcă în www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.

Chiar dacă medicul ezită să meargă până la capăt cu diagnosticul, enumerarea și punerea în ordine logică a „sindroamelor Barnevernet" duc spre o concluzie înfiorătoare: fie în Norvegia are loc un teribil experiment social, un amestec de Gulag și lagăr nazist, menit să schimbe structuri comportamentale pentru a crea o nouă rasă, fie, ca într-o celebră comedie hollywoodiană, nebunii au luat ostatici toți membrii conducerii ospiciului, prezentându-se ei drept noii conducători ai balamucului. Fie amândouă la un loc. Reproducem integral în cele ce urmează analiza Danielei Mariș.

'Am urmărit cu multă atenție desfășurarea dramei familiei Bodnariu, încă de la primele informații apărute pe social media. Asemenea multora dintre noi, am trecut și eu prin câteva stadii de procesare a realității, primul fiind cel de negare. În mintea mea, imaginea aceea idilică a țărilor nordice, superdezvoltate și supercivilizate, a Norvegiei în speță, cumva nu se potrivea cu incredibilul act al confiscării a cinci copii, cel mai mic dintre ei fiind încă alăptat la sân.

Am trecut la stadiul urmator, cel de informare legată de practicile faimoasei structuri de protecție a copilului numită Barnevernet. În săptămânile ce au urmat au ieșit la iveală niste aspecte desprinse parcă din Kafka. Tot mai multe situații documentate, surprinzător de asemănatoare cu a familiei Bodnariu, au apărut pe scena publică.

În urma publicării cercetărilor Mariannei Haslev Skanlånd, în legătură cu cele 69 de motive ale preluării de către Barnevernet a copiilor, au început să se lanseze întrebări de genul: „Ce are de-a face omleta și grosimea feliilor de pâine cu confiscarea copiilor?"; „De ce nu are voie copilul să le zâmbească străinilor de pe stradă?"; „De ce trebuie pedepsit printele pentru că bebelusul întoarce fața în partea opusă când e spălat pe față?", etc.

Pentru că în spatele oricărui experiment, fie el medical, social sau de orice altă natură, stă o teorie anume, indiferent cât de genială sau stupidă ar fi ea, am încercat să o descopăr pe cea care guvernează activitatea Barnevernet. (Recunosc că am fost orientată în direcția corectă atât de interesul meu pentru psihiatrie ce datează încă din facultate, cât și de munca de documentare a mai multor persoane, printre care d-na dr. Mariana Goron și d-l Steven Bennett).

În acest fel am ajuns, pe de o parte, la teoria atașamentului, iar pe de altă parte, la legislația statului norvegian privitoare la protecția copilului.

Le luăm pe rând. Teoria atașamentului este o teorie lansată de psihiatrul britanic John Bowlby și completată de psihologul canadian Mary Ainsworth, care, pe scurt, susține (pe model evoluționist), că la baza comportamentului relațional al oricărui individ stă relația de atașare fundamentală, genetic determinată, formată încă de la naștere, de o anumită persoană.

Initial această persoană a fost considerată mama, ulterior însă a fost denumită generic "persoana de referință". Această relație de atașare este att de importantă pentru copil, încât acesta își va organiza comportamentul și gândirea în așa fel încât această relație să aibă continuitate, această continuitate fiind esențială pentru însași supraviețuirea individului respectiv.

Copilul va "plăti" chiar cu deranjamente funcționale păstrarea atașamentului față de persoana de referință. Relația de atașament copil-persoană de referință este atât de puternică, încât afectarea ei, ruperea ei, dispariția ei, duce la tulburări emoționale și cognitive mai mult sau mai puțin grave atât în copilărie, cât și în viața de adult, tulburări care se traduc prin: pasivitate, apatie, retardul dezvoltării, agitație, hiperactivitate, lipsă de atenție, incapacitatea de a stabili relații semnificative și de lungă durată, instabilitate emoționala, depresie etc.

Este important de precizat aici că există câteva tipuri de atașament considerate NORMALE, chiar dacă nu toate sunt optime: atașamentul autonom (optim), relațional-evitant, nesigur-preocupat, neprelucrat și neclasificat.

De asemenea, există tipuri de tulburări de atașament PATOLOGICE, care se diagnostichează de către psiholog sau psihiatru, în urma unor evaluări minuțioase, prin teste standardizate și prin verificarea criteriilor de încadrare într-o anume categorie de patologie psihiatrică (pe baza DSM – Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale), și se tratează numai la indicațiile psihiatrului.

Cauzele cele mai grave care duc la tulburări de atașament patologice sunt: neglijarea, abuzul sau violența persoanei de referință asupra copilului.

Toate (aproape) bune și frumoase, însă problemele încep la modul în care agenții Barnevernet aplică aceasta teorie.

http://www.evz.ro/bodnariu-barnevernet-norvegia-cand-nebunii-pun-mana-pe-conducerea-balamucului-si-fac-experimente-sociale.html

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.