Târgul Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna

Email Imprimare PDF

11_afis_bolognaÎn perioada 4-7 aprilie are loc ediția cu numărul 53 a Târgului Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna. Mai mulți autori de literatură pentru copii din România vor participa la târg prin grija Ministerului Culturii, care organizează și în acest an standul țării noastre.

Vor fi prezenți la târg și vor vorbi despre cărțile lor: Adina Chirica (autor) și Anda Ansheen (ilustrator) – volumul "Sarinne și Elenor" apărut la Editura Adenium; și Ioana Nicolaie (autor) și Anca Smărăndache – volumul "Ferbonia" (editura Arthur); Petre Crăciun (autor) și Anca Smaranache (ilustrator) – volumul "Fetița din floare" (editura Zorio); Veronica Neacșu (ilustrator) și Iulia Iordan (autor) – volumul "Povești din calendar" (editura Vellant). Moderatorul tuturor acestor prezentări este Sanda Watt.

Publicul care va trece pe la standul României (Hala 30 Standul A44), va putea răsfoi cele 47 de volume care au fost incluse în catalogul țării noastre, ediția 2016, realizat împreună cu Clubul Ilustratorilor, vor putea sta de vorbă cu autorii și cu ilustratorii acestor cărți selecționate pentru a reprezenta, în acest an, România.

Autorul Petre Crăciun are două volume incluse în catalog: "Fetița din floare" și "Cu Andersen în Regatul Poveștilor".

La standul României vor fi prezenți Alexandru Popescu, Gabriela Raducanu, Iuliana Mircea, din cadrul Direcției Politici Culturale (director Ioan Matei), echipa care s-a ocupat de întreaga organizare a standului țării noastre.

În acest an, Ministerul Culturii mai organizează și participarea țării noastre la târgurile de la Leipzig, Budapesta și Praga.

Mădălina Corina Diaconu

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.