IEH pregătește sărbătorirea “ Ziua Românilor din Balcani: aromânii şi meglenoromânii. 111 de la recunoaşterea drepturilor naţionale”

Email Imprimare PDF

13_ziua_romanilor_din_balcaniO conferinţă, un spectacol de muzică şi dans al românilor din Balcani, aromâni şi meglenoromâni, dar şi o expoziţie de fotografie şi port popular sunt acţiunile care au loc în data de 9 mai 2016 în cadrul proiectului derulat de către Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Evenimentele marchează 111 ani de la Iradeaua Imperială Otomană de recunoaştere a românilor (aromânilor şi meglenoromânilor) din Imperiul Otoman, transmite Romanian Global News.

Conferinţa " Ziua Românilor din Balcani: aromânii şi meglenoromânii. 111 de la recunoaşterea drepturilor naţionale" va avea loc la ora 11,00, în Aula Bibliotecii Academiei Române, iar spectacolul de muzică şi dans aromân şi meglenoromân, precedat de expoziţia de fotografie şi costume populare din patrimoniul Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" "Meglenoromânii şi Aromânii. Ieri şi azi", la ora 18,00, în Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti.

"Ziua Românilor din Balcani: aromânii şi meglenoromânii. 111 ani de la recunoaşterea drepturilor naţionale" este un proiect dedicat celui mai important şi semnificativ eveniment din istoria contemporană a românilor din Balcani, în desfăşurarea lui implicându-se atât instituţii ale statului român, ong-uri, tinere talente autohtone, dar şi artişti ce provin din comunitatea aromână și meglenoromână din Dobrogea, acţiunea având ca scop menţinerea unităţii de Neam şi marcarea evenimentelor importante din istoria poporului român, prin intermediul activităţilor ştiinţifice şi culturale.

Proiectul are drept scop marcarea şi readucerea în memoria contemporanilor, a dimensiunii istorice excepţionale pe care a cunoscut-o poporul român în spațiile în care este autohton, sărbătorirea Zilei Naţionale a Românilor (aromânilor şi meglenoromânilor) din Balcani fiind o datorie din partea statului român.

Cele două evenimente vor fi transmise live pe www.privesc.eu, pe site-ul IEH , www.ieh.ro , dar şi pe site-urile partenerilor proiectului.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.