Românii din Viena sunt așteptați la o Seară dedicată lui George Enescu la Universitatea de Muzică şi Artă Aplicată

Email Imprimare PDF

11_afis_viena_enescuÎn seara zileide 30 iunie, de la ora 18.30, la Sala Festivă a Universităţii de Muzică şi Artă Aplicată din Viena (Seilerstätte 26, 1010 Viena) are loc colocviul Forum România XX ce cuprinde lansarea volumului George Enescu: Meisterwerke (editura Frank & Timme, Berlin, 2015), ediția în limba germană a lucrării Capodopere enesciene de Pascal Bentoiu transmite ICR Viena preluat de Romanian Global News.

Totodată, Raluca Ştirbăţ va interpreta o selecţie de lucrări ce fac parte din albumul „George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo", o premieră discografică realizată la casa de discuri germană Hänssler Classic în 2015.

Volumul Capodopere enesciene semnat de Pascal Bentoiu (1927–2016), unul dintre cei mai importanţi compozitori şi muzicologi români, a fost publicat la Bucureşti în anul 1984, fiind tradus pentru prima dată în limba germană de Larisa Schippel şi Julia Richter la iniţiativa şi cu sprijinul pianistei Raluca Ştirbăţ. Volumul prezintă toate lucrările lui Enescu în ordine cronologică, oferind şi imaginea evoluţiei personalităţii lui George Enescu. George Enescu: Meisterwerkea apărut cu sprjinul Centrului Național al Cărții prin programul Translation und Publication Support.

Prezentarea de carte va fi completată de prelegeri, după cum urmează:

prof. dr. Christian Meyer, vice rector al Universităţii de Muzică şi Artă Aplicată (MDW);

ao.prof. univ dr. Gerold Gruber, Institutul pentru Analiza, Teoria şi Istoria Muzicii din cadrul MDW

dr. Thomas Aigner, director al Colecţiei de Muzică din cadrul Bibliotecii Viena

prof. univ. dr. Larisa Schippel, director al Centrului pentru Ştiinţa Traductologiei din cadrul Universităţii Viena

dr. Raluca Ştirbăţ, preşedinte al Societăţii Internaţionale „George Enescu" din Viena

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Universitatea de Muzică şiArtă Aplicată din Viena (MDW), Biblioteca Viena, Centrul pentru Ştiinţa Traductologiei din cadrul Universităţii Viena, Societatea Internaţională „George Enescu" din Viena, Societatea Austro-Română și editura berlineză Frank&Timme.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.