Tot depre regiunea transnistreană au vorbit la București Lazăr Comănescu și Cord Meier-Klodt, Reprezentant Special pentru procesul reglementării transnistrene al OSCE

Email Imprimare PDF

11_meier_klodtMinistrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, l-a primit pe ambasadorul Cord Meier-Klodt, Reprezentant Special pentru procesul reglementării transnistrene al Preşedinţiei-în-exerciţiu germane a OSCE, transmite Romanian Global News.

Ministrul Lazăr Comănescu a salutat eforturile Preşedinţiei-în-exerciţiu îndreptate spre reluarea, după o întrerupere de doi ani, a procesului de negociere în format 5+2. A salutat, de asemenea, convenirea de către participanţii la reuniunea în acest format din 2-3 iunie, de la Berlin, a Protocolului care stabileşte o agendă substanţială pentru perioada imediat următoare, axată pe aspecte de relevanţă nemijlocită pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, totodată, că realizarea obiectivelor convenite la runda de la Berlin reclamă voinţa politică şi angajamentul constructiv, convergent şi creativ al ambelor părți. Este necesară, în acest sens, intensificarea dialogului în cadrul grupurilor de lucru sectoriale Chişinău-Tiraspol, pentru identificarea de răspunsuri viabile şi echilibrate pe temele aflate în discuţie şi, pe un plan mai larg, pentru construirea unei atmosfere de încredere care să confere productivitate sporită formatului 5+2.

Ministrul Lazăr Comănescu a reafirmat sprijinul pentru eforturile președinției germane a OSCE dedicate obţinerii de progrese în dosarul transnistrean.

Informaţii suplimentare:

În 2016 Preşedinţia-în-exerciţiu a OSCE este deţinută de Germania.

Formatul „5+2" reuneşte la masa negocierilor reprezentanţii Ucrainei, Federaţiei Ruse, OSCE, Republicii Moldova şi administraţiei de la Tiraspol, precum şi ai UE şi SUA. Procesul de negociere a fost reluat în 2016, prin runda organizată la Berlin, la 2-3 iunie 2016. Precedenta reuniune formală în format „5+2" avusese loc la Viena, la 5-6 iunie 2014.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.