Noi pași spre ReUnire: Continuă încheierea acordurile de înfrățire între localități din cele două state românești

Email Imprimare PDF

11_infratire_a_localitatilorO delegaţie de oficialităţi locale din Republica Moldova a fost primită, ieri, de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, de vicepreşedintele forului judeţean Adrian Gabor şi de prefectul Ciprian Băncilă. În cadrul acestei întâlniri s-au pus bazele înfrăţirii comunei Şinca Nouă cu comuna Carahasani şi a comunei Recea cu satul omonim, situat în raionul Străşeni, transmite Romanian Global News.

Oaspeţii, 20 de primari din Raionul Ştefan Vodă şi reprezentanţi ai Consiliului Raional (echivalentul Consiliului Judeţean), au avut ocazia să cunoască mai mulţi primari din judeţele Braşov, Sibiu şi Covasna, purtând cu aceştia discuţii referitoare la stabilirea unor relaţii de colaborare.

De asemenea, s-a vorbit şi despre posibilitatea înfrăţirii unor localităţi din cele state românești.

„Orice iniţiativă desfăşurată de colegii noştri primari va fi sprijinită de Consiliul Judeţean Braşov, care va avea partea lui de implicare. Vreau să fiţi convinşi că vă suntem alături în toate demersurile pe care le faceţi, fiindcă ştiu că simţiţi româneşte şi că gândiţi la fel ca noi. Atunci când am fost reprezentantul oraşelor din România la Strasbourg, am avut colegi din Republica Moldova în Consiliul Regional cu care am colaborat foarte bine. Cunosc exact problemele cu care vă confruntaţi. De aceea, doresc să vă asigur că vă suntem aproape în orice situaţie, iar în cazul în care aveţi nevoie de noi, avem toată deschiderea pentru o colaborare pe multiple planuri", a afirmat Adrian Veştea, preşedintele CJ Braşov, citat de www.bzb.ro.

Vizita a fost organizată la iniţiativa Platformei Civice Unioniste "Acţiunea 2012" din Republica Moldova şi a fost posibilă datorită colaborării dintre Dumitru Flucuş, primarul comunei Şinca Nouă, şi Vladislav Cociu, primarul comunei Carahasani, acesta din urmă fiind vicepreşedintele Congresului Autorităţilor Locale din Moldova şi preşedintele Asociaţiei Primarilor din raionul Ştefan Vodă. „Ne dorim ca fiecare comună din România să aibă un corespondent în Republica Moldova, astfel încât fraţii noştri basarabeni să poată intra în contact cu realităţile din ţara noastră, să realizăm schimburi pe plan economic, cultural, turistic, sportiv între primării, consilii locale, biserici, şcoli, precum şi colaborări pe proiecte europene. Vrem ca fiecare comună din România să găzduiască măcar o dată, pentru câteva zile, vizitatori din Republica Moldova, pentru a le da ocazia să ia contact cu realităţile de aici", a explicat primarul Dumitru Flucuş.

Edilul din Şinca Nouă i-a cooptat în proiect pe omologii săi din Hălchiu, Mândra, Fundata, Viştea, Părău, Recea, Beclean, Lisa, Caţa, Hârseni, Bran, Poiana Mărului, Voila, Arpaşu de Jos (judeţul Sibiu) şi Bărcani (Covasna).

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.