Peste 300 de români/vlahi din Timoc au participat la Podgorac la sărbătorirea Zilei Limbii Romane

Email Imprimare PDF

09_ieh_podgorac_ziua_limbii_romaneZiua Limbii Romane a fost sarbatorita marti, 30 august, in Valea Timocului printr-o serie de evenimente cultural-educative si artistice, gazduite de caminul cultural din satul Podgorac, comuna Bolievat, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Manifestarea propriu-zisa a fost deschisa printr-un program organizat de copiii care se bucura de oportunitatea de a participa la cursurile de limba, cultura si civilizatie romaneasca desfasurate de Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru romanii de pretutindeni, cu sprijinul profesorilor si parintilor acestora; astfel, tinerii etnici romani au spus rugaciuni, au citit povestioare in limba romana si au recitat poezii reprezentative pentru cultura romana, printre altele numarandu-se "Hora Unirii", de Vasile Alecsandri.

Programul a fost intregit printr-un recital de muzica bisericeasca sustinut de Corul Protopopiatului Daciei Ripensis "Sf. Mucenic Ioan Valahul", iar in a doua parte a manifestarilor dedicate limbii romane a avut loc un concert de muzica populara romaneasca sustinut de interpreta Mariana Capitanescu.

Nicolae Brinzea, directorul general adjunct al Institutului Hurmuzachi le-a transmis un mesaj romanilor din Valea Timocului, asigurandu-i de tot sprijinului simbolic si material al institutului:

"De romanii din Serbia ne despart doar granitele politice, nu si cele culturale si spirituale. O dovada in acest sens este, pe langa actiunea de Ziua Limbii Romane, decizia Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru romanii de pretutindeni de a organiza cursuri saptamanale de limba, cultura si spiritualitate romaneasca in sapte localitati din Serbia de Rasarit, un demers care-si propune sa raspunda nevoii etnicilor români de a invata limba romana, avand in vedere ca aici nu exista inca scoli în care copiii sa invete in aceasta limba. La mulli ani tuturor celor care simt si traiesc romaneste!"

09_podgorac_dans_popular_traditional_romanescLa eveniment au fost prezenti peste 300 de etnici romani din toate localitatile de pe Valea Timocului.

Evenimentul a fost organizat de Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru romanii de pretutindeni, Institutul Cultural Roman în parteneriat cuProtopopiatul Dacia Ripensis al Bisericii Ortodoxe Române și Asociatia "Ariadnae Filum".

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.